Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SĂRBĂTOAREA CASTANELOR – Sancțiuni aplicate de polițiștii băimăreni

Publicat cu

pe

Pe parcursul celor trei zile în care s-a desfășurat evenimentul „SĂRBĂTOAREA CASTANELOR”, peste 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au acționat, atât pentru a se asigura că nu apar incidente neplăcute, cât și pentru descurajarea și combaterea săvârșirii oricăror fapte antisociale.

„Până în prezent au fost sesizate două infracțiuni de furt. Într-un caz în care a fost reclamat un furt de obiecte vestimentare de la taraba unui comerciant, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei și prejudiciul recuperat, iar într-un alt caz, privind un furt din poșetă, se desfășoară verificări în vederea stabilirii stării de fapt.
Polițiștii Biroului Rutier, angrenați în acțiuni și filtre pe raza municipiului Baia Mare, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului rutier, au aplicat pentru abaterile constatate 80 de sancțiuni contravenționale.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au verificat în perioada menționată 75 de operatori economici și pentru abateri de la OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, în valoare de 25 000 de lei și au confiscat 815 lei în numerar”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo