Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

IRESPONSABIL – Un băimărean de 67 de ani s-a urcat beat la volan

Publicat cu

pe

Duminică, 29 septembrie, în jurul orei 19.00, un bărbat de 67 de ani care conducea un autoturism pe strada Victoriei, ar fi pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. După impact, acesta și-a continuat deplasarea până pe strada Minerilor, unde a fost identificat de polițiști.

„Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Actualitate

YHP Logo