Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

POIENILE DE SUB MUNTE – Percheziții într-un dosar de delapidare

Publicat cu

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare azi 6 mandate de percheziție domiciliară în Poienile de sub Munte, la sediul unei instituții publice și la cel al unei societăți, precum și 9 mandate de aducere.

„Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus,.

Acțiunea se desfășoară în sistem integrat, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și al polițiștilor de ordine publică, investigații criminale, arme, poliția rutieră, biroul școlar, precum și polițiști de la Poliția municipiului Sighetu Marmației, Secția rurală Leordina. Aceștia acționează în zona Poienile de Sub Munte, Leordina, Sighetu Marmației, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite de orice natură și asigurarea unui climat de ordine și liniște publică corespunzător.”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Actualitate

YHP Logo