Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PERFORMANȚĂ URBANĂ – Pe loc se află Baia Mare în topul municipiilor

Publicat cu

pe

Într-un barometru de performanță urbană dezvoltat de Institutul pentru Orașe Vizionare, municipiul Baia Mare se clasează la mijlocul clasamentului din totalul de 41 de municipii reședință de județ analizate. Mai exact pe locul 19.

Locul 1 e ocupat de Cluj-Napoca, urmat de București și Sibiu. Pe ultimul loc s-a clasat Alexandria.

City Index-ul analizează și consolidează date din perioada 2022-2023 pentru cele 41 de municipii reședință de județ. Metodologia utilizată se bazează pe o abordare care combină date statistice oficiale dintr-o varietate de surse, cu evaluări calitative ale rezidenților și turiștilor, obținute de pe platforme online precum TripAdvisor sau Google Places. În stabilirea indicatorilor potriviți pentru evaluarea performanței orașelor, ne-am bazat pe experiența noastră de lucru cu localități din țară, ca Institut, dar și pe inputul unui panel de experți locali și internaționali în dezvoltare urbană, antreprenoriat, marketing, place branding, reprezentanți ai administrațiilor publice locale și ai ONG-urilor, specialiști în turism, demografie și planificare strategică.

Scorurile fiecărui indicator au fost standardizate în funcție de mărimea orașului, pentru a asigura o comparație echitabilă între orașe de diferite dimensiuni. În final, am selectat 51 de indicatori care reflectă diverse aspecte ale performanței urbane și pe care i-am grupat în trei componente principale: CALITATE, PROSPERITATE și VIBRAȚIE. Aceste componente reprezintă lentilele prin care privim realitatea orașelor, evidențiind aspecte-cheie pentru o analiză cuprinzătoare și echilibrată a performanței acestora”, spun cei de la Institutul pentru Orașe Vizionare.

Mai în detaliu, realizatorii barometrului spun despre Baia Mare următoarele:

”Dacă luăm în considerare și faptul că brandul Maramureș este unul dintre cele mai puternice din România, putem înțelege mai ușor ce a stat la bazele ambiției orașului de a deveni o adevărată capitală a culturii (acesta a ajuns, de altfel, în finala competiției Capitala Europeană a Culturii 2021). Vibrația orașului este completată de o varietate de experiențe culinare, de oportunitățile de wellness și viață activă, datorate și cadrului natural al orașului.

De asemenea, datele colectate de City Index indică un grad ridicat de civism în Baia Mare, cu un număr mare de ONG-uri înființate, în comparație cu alte orașe. Baia Mare este unul dintre puținele orașe de talie mijlocie din România care dispune de un aeroport internațional recent extins și modernizat, cu zboruri regulate către București și Franța, la care se adaugă și curse charter.

Un alt punct forte al municipiului este proximitatea față de granița de vest a țării, ceea ce a permis atragerea de investiții străine semnificative. Totuși, cea mai mare companie locală are capital autohton și este cel mai important exportator de mobilă din România, un sector industrial în care Baia Mare și Maramureșul dețin prima poziție la nivel național. Conectarea orașului la viitoarea „Autostradă a Nordului” va însemna o nouă etapă în dezvoltarea acestuia, consolidând atractivitatea sa pentru investitori, dar și pentru turiștii tot mai numeroși care sunt atrași de zona Maramureșului”.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo