Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

NOAPTEA TRECUTĂ – Doi ucraineni salvați de pe munte

Publicat cu

pe

A fost o noapte grea și lungă pentru salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureș. Asta fiindcă au avcut parte de o nouă acțiune de  căutare – salvare derulată pe tot parcursul nopții în Munții Maramureșului pentru gasirea si extragarea a doi cetateni ucraineni cu vârste de 21 si 28 ani, aflați, din spusele lor, de câteva nopti pe munte, fiind uzi, fara hrana si apa si intr-o usoara hipotermie datorita frigului.
„Apelul venit prin 112 la ora 00.10 ne-a informat despre cei doi care se aflau intr-o zona greu accesibila iar unul dintre ei avea probleme medicale, avand dureri mari la membrul inferior drept , nemaiputandu-se deplasa. La actiunea de salvare au participat o echipa Salvamont Maramures impreuna cu o echipa a Politiei de Frontiera Valea Viseului din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei. După ce au ajuns la ei, salvatorii i-au acordat primul ajutor tânarului cu probleme medicale, le-au oferit hrană și ceai cald, iar ulterior i-au coborat din munte predandu-i echipei medicale a SAJ venita in sprijin.
Actiunea de cautare – salvare a fost finalizata cu succes dupa 6 ore si jumatate, ucrainienii fiind preluati de autoritatile competente”, arată Salvamont Maramureș.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo