Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎN LOCALITATE – Peste 50 autoturisme surprinse circulând cu viteză mare de polițiștii maramureșeni

Publicat cu

pe

Aparatul radar din dotare a măsurat ieri, 03 octombrie, viteza de deplasare a 80 de autovehicule conduse pe raza de competență a Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag. Activitățile au fost efectuate de polițiști în cadrul unei acțiuni de amploare, organizată în intervalul 07.00 – 16.00.

„Cu toate că șoferii au semnalat în trafic, prin metode specifice, prezența echipajului de poliție, au fost depistate multe autoturisme conduse cu viteză până în 100 km/h. Astfel, polițiștii au luat măsura aplicării a 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24 000 de lei”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.

Într-un caz în care a fost depistată o depășire neregulamentară, pe trecerea pentru pietoni, a fost reținut permisul de conducere.

Actualitate

YHP Logo