PROBLEME – Europa se luptă pentru a asigura cantitatea de oțel necesară după invazia Rusiei în Ucraina

Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, oțelăria Azovstal din Mariupol era un exportator major, oțelul său fiind folosit în clădiri emblematice din Europa. Astăzi, vastul complex industrial este un simbol al rezistenței obținute a Ucrainei, bombardată de Rusia, fiind ultima parte a orașului încă în mâinile luptătorilor ucraineni, scrie economedia.

În timp ce Azovstal rămâne sub un asalt intens, proprietarul său Metinvest, cel mai mare producător de oțel din țară, a reușit să reia producția în altă parte. Aceștia sunt primii pași către repornirea industriei siderurgice a țării, care reprezintă aproape 10% din produsul intern brut și angajează o jumătate de milion de oameni.

ArcelorMittal, al doilea cel mai mare producător de oțel din lume, care deține o fabrică mare la Kryvyi Rih, în sud, a reușit, de asemenea, să-și reia activitatea după ce industria s-a oprit aproape când a început invazia la sfârșitul lunii februarie.

Cu toate acestea, volumele mai mici ca înainte. În timp ce unele exporturi s-au reluat, există provocări logistice mari, de la perturbarea portului până la atacurile rusești cu rachete asupra rețelei feroviare a țării.

Lipsa aprovizionărilor s-a simțit în toată Europa. Rusia și Ucraina sunt printre cei mai mari exportatori de oțel din lume. Înainte de război, cei doi reprezentau împreună aproximativ 20% din importurile UE de produse finite din oțel.

Invazia Rusiei a perturbat inițial livrările și a forțat clienții să se aprovizioneze din altă parte. Yuriy Ryzhenkov, directorul executiv al Metinvest, a declarat că firma exportă de obicei aproximativ 50% din produsele sale în UE și Marea Britanie. „Este o problemă semnificativă, în special pentru țări precum Italia și Marea Britanie. [Multe] dintre livrările lor de produse semifabricate veneau din Ucraina.”

Marcegaglia din Italia, una dintre cele mai mari companii de prelucrare a oțelului din Europa și un client de lungă durată Metinvest, se numără printre cei care au fost nevoiți să caute țări alternative. Compania a importat în medie între 60-70% din produse din Ucraina. În ciuda preocupărilor inițiale cu privire la aprovizionare, compania a reușit să continue producția la toate fabricile sale, găsind surse alternative în Asia, Japonia și Australia.