Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

BINE DE ȘTIUT – Cum poți reduce perioada de suspendare a permisului

Publicat cu

pe

Legea rutieră prevede mai multe situații în care dreptul de a conduce poate fi suspendat. Chiar și în cazul abaterilor minore, dar repetate, permisul de conducere poate fi reținut. Însă, cei care vor să-și recapete mai repede carnetul de șofer, au posibilitatea de a solicita reducerea perioadei de suspendare, potrivit promotor.ro.

Cum poți reduce perioada de suspendare a permisului auto

„Prima condiție este să ai permisul de conducere obținut cu cel puțin un an înainte de comiterea faptei pentru care ți-a fost suspendat dreptul de a conduce”, explică un reprezentant al Poliției Române într-un clip postat pe pagina de Instagram a instituției.

O altă condiție este să promovezi examenul teoretic prin care demonstrezi cunoașterea legislației rutiere în vigoare.

Acesta este un test cu 15 întrebări, similar cu cel susținut pentru obținerea permisului auto de absolvenții de la școala de șoferi. La examinare, candidații trebuie să răspundă corect la cel puțin 13 întrebări.

„După promovarea testului, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare, trebuie să trimiți o cerere în acest sens către serviciul rutier pe raza căruia a fost constatată fapta”, mai precizează reprezentantul Poliției.

Dacă nu promovezi examenul, perioada de suspendare nu va putea fi redusă, dar nici nu se va majora.

Atenție, însă, solicitarea de reducere nu poate fi făcută decât în cazul în care suspendarea permisului e de cel puțin 60 de zile.

Mai multe categorii de șoferi nu pot beneficia de reducerea perioadei de suspendare.

În această situație se află:

  • cei care au acumulat, din nou, 15 puncte de penalizare în primele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări;
  • cei care au permisul auto suspendat pentru condusul sub influența alcoolului;
  • șoferii care au depășit cu mai mult de 70 km/h viteza maximă admisă;
  • conducătorii auto care nu au oprit la trecerea de cale ferată;
  • cei care au întors ori au mers pe contrasens pe autostradă.

sursa promotor.ro

 

Actualitate

YHP Logo