Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PERCHEZIȚII – Saci cu țigări ascunși în lăzi din lemn, descoperiți de polițiștii de frontieră maramureșeni

Publicat cu

pe

Ieri, 24 octombrie, începând cu ora 6.00, în baza mandatelor emise de Judecătoria Sighetu Marmației, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza localităților Berbești și Ieud, judeţul Maramureş.

„Percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliile a trei persoane, iar la locaţia unei femei în vârstă de 67 de ani, polițiștii de frontieră maramureșeni au descoperit 30.600 ţigarete (1.530 pachete) de provenienţă duty-free. Ţigările au fost descoperite ascunse într-o anexă, în saci de rafie ce se aflau într-o ladă din lemn, precum şi în casa femeii, în lada cu lemne de lângă sobă.
Ţigările, în valoare de aproximativ 18.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României”, transmit reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.

În continuare, se desfăşoară activităţi specifice sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo