Faptul că BNR monitorizează cu atenție piața valutară, într-o perioadă tensionată din punct de vedere politic, dar și pentru a limita creșterea prețurilor, a ținut pe loc cursul euro/leu, față de alte monede din regiune care s-au depreciat săptămâna trecută cu până la 1%, în condițiile creșterii aversiunii față de risc.
Majoritatea analiștilor anticipează un viitor dificil pentru economia României. Deficitul bugetar a ajuns la 5,44% din PIB în septembrie și a depășit estimarea inițială a guvernului de 5% pentru întregul an. Iar deficitul comercial ar putea să crească la 31 miliarde euro, în condițiile în care exporturile românești se află pe o pantă descendentă iar importurile cresc, stimulate de majorarea salariilor și stabilitatea cursului.
Această situație a atras atenția marilor agenții de rating, care ne mențin pe ultima treaptă recomandată investiţiilor, cu perspectivă stabilă. Astfel, Standard & Poor’s prevede un deficit bugetar de 7,3% din PIB în 2024 şi un deficit de cont curent de 8,3%, și precizează că „am putea reduce ratingurile dacă deficitele guvernamentale ar depăşi proiecţiile noastre actuale pe termen mediu (…), dacă alte dezechilibre existente ar persista, cum ar fi inflaţia ridicată sau deficitele semnificative de cont curent”.
Cursul euro a crescut de la 4,9722 la 4,9735 lei și a încheiat săptămâna la 4,9732 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,972 – 4,974 lei. atrage atenția faptul că vineri seară pe piața americană cotația a scăzut până la 4,968 lei.
În data de 8 noiembrie se va desfășura ultima ședință de politică monetară a BNR din acest an. Opiniile sunt împărțite în ceea ce privește decizia care va fi luată de banca centrală, având în vedere rata inflației care se situează la 4,6%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Până atunci, indicii ROBOR nu vor cunoaște modificări de mari dimensiuni, la această evoluție un rol important revenind lichidității ridicate din piața monetară.
Săptămâna trecută, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%, de începutul lui septembrie. O situație asemănătoare s-a regăsit și în cazul indicelui la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,64%.
În opinia analiștilor care au participat la sondajul CFA România din septembrie, indicele ROBOR la 3 luni, ar urma să scadă în următoarele 12 luni la 5,12%.
Euro a scăzut miercuri până la 1,0763 dolari, minimul ultimelor două luni și jumătate, și a încheiat săptămâna pe piața americană la 1,0793 dolari, față de 1,1208 dolari, în urmă cu patru săptămâni. Cursul monedei americane a fluctuat între 4,5831 și 4,6113 lei, iar cel de vineri a fost stabilit la 4,5955 lei.
Francul elvețian a urcat joi la 5,3222 lei și a scăzut la sfârșitul săptămânii la 5,3022 lei. Media lirei sterline a urcat până la 5,9860 lei, însă a scăzut vineri la 5,9656 lei.
Gramul de aur a atins miercuri un record al prețului de 407,9061 lei, după ce metalul galben a urcat în aceeași la un maxim de 2.758,90 dolari/uncie. La sfârșitul săptămânii, prețul a scăzut la 401,8823 lei/gram, după ce uncia a coborât la 2.617,50 – 2.749 dolari.
Volatilitatea criptomonedelor a fost una ridicată. Bitcoin a crescut la începutul săptămânii la circa 69.500 dolari, dar a alunecat la jumătatea ei la aproape 65.000 dolari, pentru a se opri apoi în jurul pragului de 67.000 dolari. După o creștere la 2.750 dolari, ethereum a coborât la 2.400 dolari, și s-a oprit apoi la 2.500 dolari.
Analiza cuprinde perioada 21 – 25 octombrie