Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Înșelătoriile cu investiții… Cum poți rămâne fără bani din prostie

Publicat cu

pe

Odată cu ascensiunea rețelelor de socializare sunt tot cei mai mulți care cad pradă înșelătoriilor de orice fel. Oameni care pierd bani serioși după ce au fost păcăliți că au jucat la jocuri la care nu au participat de niciun fel, jocuri unde li se promit fel de fel de câștiguri, care de care mai frumoase. Pentru a preveni înșelătoriile cu investiții, polițiștii vă oferă câteva recomandări utile. Deși în cele din urmă maramureșeanul ar trebui să fie cel atent la ce aplicații accesează, cui dă informațiile de pe card etc.

Iar prima dintre ele este verificarea legitimității site-urilor și căutarea de informații detaliate despre acestea înainte de a investi, asigurându-vă că dețin detalii de contact clare și verificabile. Apoi, nu furnizați informații personale sau financiare și fiți sceptici la apelurile și email-urile prin care sunt solicitate date sensibile.

„Fiți sceptici la promisiuni de câștiguri mari. Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil că este o înșelătorie, prin urmare, analizați cu atenție și cereți sfatul unui specialist financiar. Ignorați materialele promoționale cu celebrități în care sunt propuse anumite investiții. Nu vă bazați pe astfel de apariții în materialele promoționale. Verificați din surse independente dacă aceste persoane publice chiar susțin compania respectivă. Înainte de a face orice investiție, documentați-vă temeinic și verificați recenziile și istoricul companiilor în care doriți să investiți”, arată polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo