Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

ACCIDENT LA BORȘA – Trei polițiști au ajuns la spital după ce mașina le-a fost acroșată

Publicat cu

pe

UPDATE 2 – IPJ: În urma activităților specifice de cercetare și investigare, polițiștii au stabilit faptul că la volanul autoturismului care ar fi pătruns pe contrasens se afla un tânăr de 22 de ani, domiciliat în Borșa.

Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest și aparatul drug-test, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

UPDATE – IPJ: Verificările efectuate până în acest moment au relevat faptul că autospeciala de poliție, care circula pe D.N. 18, ar fi fost acroșată frontal de către un alt autoturism, iar în urma impactului ambele autovehicule ar fi părăsit partea carosabilă.

Se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.

Știrea inițială:

În această dimineață, în jurul orei 07.30, în orașul Borșa o autospecială de poliție a fost acroșată de un alt autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul faptei.

„În urma impactului, trei agenți de poliție au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate până în acest moment a fost identificată persoana bănuită că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, în prezent aflându-se în custodia poliției.

Se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a spus Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo