Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ADMINISTRAȚIE – Consiliul Director al Asociației Orașelor din România, organizat la Borșa

Publicat cu

pe

Peste 40 de primari din tot atâtea orașe din România se întâlnesc în această perioadă, la Borșa, în cadrul ședinței Consiliului Director al Asociației Orașelor din România. Timp de patru zile sunt programate întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului din mai multe domenii.
La eveniment au participat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alin Chitu, secretar de Stat Ministerul Finanţelor, Iulian Ardelean, director general Ministerul Finanțelor, Antoneta Bolchiș, secretar de stat Ministerul Educației, Alexandru Avram, director general Ministerul Educației.
„În față avem o schimbare de paradigmă, primarii sunt invitați să-și ia soarta în propriile mâini. Pentru că nu vor mai fi nevoiți să aștepte după autoritățile de la București atunci când vor să implementeze proiecte.
Mai mult, au de fructificat aproximativ 15 miliarde de euro, valoarea celor peste 150 de apeluri pe care le pregătim pentru ei”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Actualitate

YHP Logo