Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

AEROPORTUL MARAMUREȘ – Noul terminal de pasageri va fi funcțional până la jumătatea anului 2024

Publicat cu

pe

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, anunță că noul terminal de pasageri de la Aeroportul Internațional Maramureș va fi funcțional până la jumătatea anului 2024.

„Nu se întâmplă des ca un comisar pentru transporturi din Comisia Europeană să vină să vadă cum dezvoltă Maramureșul președintele Consiliului Județean, din fonduri europene. Am invitat-o pe doamna Adina Ioana Vălean la o vizită pe șantierul de la aeroport pentru a avea o imagine concretă a investițiilor pe care le implementăm, pe lângă discuțiile cu colegii din administrația județului și primari din teritoriu.

Concret, la Aeroportul Internațional Maramureș avem peste 200 milioane de lei, bani europeni, absorbiți pentru dezvoltare și modernizare în mandatul meu de președinte. Finalizarea celor trei proiecte majore pe care le implementăm aici, construirea terminalului de pasageri, a remizei PSI (prevenire și stingere a incendiilor), a drumurilor perimetrale, care sunt realizate în proporție de 50% și dotarea cu echipamente specifice pentru creșterea gradului de siguranță, vor crea cadrul necesar pentru dezvoltarea acestui obiectiv important pentru Maramureș!
În această perioadă se lucrează intens în interiorul clădirii. Zilele trecute au fost montate scările rulante, iar la etajul întâi se fac deja compartimentările interioare. Se monolitizează scările, se montează peretele cortină, din sticlă, în zona de est a clădirii. Se înalță structura metalică pe zona vest, mai apoi va începe montajul panourilor sandwich, apoi vor intra cu lucrări instalatorii și electricienii. Vom începe apoi placarea celeilalte fațade a clădirii.
Am achiziționat deja 37 de echipamente noi, care au rolul de a garanta securitatea pasagerilor și de a crește gradul de siguranță aeroportuară. Valoarea totală a echipamentelor este de 54,6 milioane de lei”, transmite Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Actualitate

YHP Logo