Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

AJUTOARE – Noi vouchere de până la 4.000 de lei pentru populație

Publicat cu

pe

Peste 200.000 de beneficiari ar urma să primească vouchere pentru electrocasnice şi locuinţe, cel mai probabil în primul trimestru al anului viitor, după finalizarea discuţiilor cu Comisia Europeană, a anunțat marţi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres.

„Acum suntem în proces de finalizare, de fapt, a negocierii cu Comisia Europeană pentru Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială. Este tipul de voucher integrat, care are o componentă pentru condiţiile de locuire, în limita unei sume forfetare de 4.000 de lei, şi o componentă de rezilienţă socială, care are în vedere achiziţionarea de electrocasnice pentru persoanele vulnerabile, cele care sunt lipsite de venit sau care au în întreţinere familii cu mai mulţi copii. Avem bugetul care este alocat la nivelul Programului Operaţional de 600 de milioane de euro. O componentă din acest buget este destinată voucherelor sociale şi de locuire, aşa cum ele sunt prezentate în cadrul Programului Operaţional, sunt 2.200 de centre comunitare care sunt avute în vedere prin Programul Operaţional şi aşteptăm decizia finală”, a declarat Boloş la Parlament, unde a fost audiat în Comisia de afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

Actualitate

YHP Logo