Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

ALEGERI – Ce se întâmplă dacă o persoană încearcă să voteze de două ori

Publicat cu

pe

La alegerile de duminică oricine va putea urmări online în timp real rezultatele voturilor imediat după închiderea urnelor.

Potrivit Pro TV, STS a realizat un nou program în sistemul de centralizare pentru a face alegerile mai transparente. Autoritățile susțin că au luat măsuri și pentru eventuale atacuri cibernetice. Cu ajutorul sistemului informatic vor fi detectate și toate încercările de vot multiplu.

Odată ajuns în secția de vot, fiecare alegător trebuie să prezinte documentul de identitate – care va fi verificat în doar câteva secunde de operatorii de calculator, pentru a descoperi dacă acesta a mai votat sau nu.

În cazul în care detectează că persoana respectivă a votat deja – chiar și doar în urmă cu câteva minute -, sistemul va emite automat o alertă.

„Alerta va fi trimisă și către Ministerul de Interne, iar dacă frauda va fi dovedită – cel care este prins că a încercat să voteze de mai multe ori poate risca amendă penală, închisoare de la șase luni la trei ani şi pierderea drepturilor electorale”, scrie stirileprotv.ro.

Actualitate

YHP Logo