Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

ALEGERI – Ciucă spune că are certitudinea turului al doilea: PNL e cel mai puternic partid de centru-dreapta

Publicat cu

pe

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, şi-a manifestat, duminică, încrederea că va accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, informează AGERPRES.

El a declarat, la finalul unei vizite pe care a făcut-o la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani, că un rezultat bun la alegerile din 24 noiembrie este o certitudine având în vedere forţa PNL, care este cea mai mare formaţiune politică de centru-dreapta din România.

„Nu mă îngrijorează absolut nimic, pentru că există o certitudine. Ea este dată de forţa PNL, în sensul în care avem peste 1.100 de primari, mai precis 1.146 de primari, avem 12 preşedinţi de consilii judeţene, avem peste 12.000 de consilieri locali şi peste 400 de consilieri judeţeni. Ca atare, aici este vorba de organizarea şi mobilizarea PNL, cea mai puternică formaţiune politică din centru-dreapta şi mai mult decât atât ceea ce resimt din întâlnirile pe care le am cu oamenii peste tot în ţară. Oamenii sunt cei care ne dau încrederea că au în faţă un candidat şi un proiect cât se poate de onest, cât se poate de aliniat pe cerinţele şi aşteptările cetăţenilor”, a afirmat Ciucă.

Totodată, candidatul PNL a fost întrebat dacă în rugăciunile sale de la Mănăstirea Vorona s-a gândit la un rezultat bun la alegerile prezidenţiale.

„Aici nu este vorba de divinitate. Aici este vorba despre mesajele pe care reuşim să le transmitem către oameni, programele şi proiectele pe care le asumăm şi odată ce reuşim să îi convingem că merităm încrederea lor, atunci avem nevoie de a lucra împreună cu oamenii ca să împlinim ce ne asumăm în campanie. Asta cred că ne lipseşte în momentul de faţă: încrederea oamenilor şi unitatea. Nu mai au încredere pentru că ne angajăm cu foarte multe promisiuni. Sunt o serie întreagă de declaraţii că vom face, că vom drege, iar în final oamenii nu resimt nimic. Angajamentul nostru este să facem ceea ce trebuie pentru oameni, astfel încât să vadă că există şi responsabilitate, există şi asumare şi că, într-adevăr, clasa politică trebuie să se pună în slujba oamenilor”, a răspuns liderul liberal.

Nicolae Ciucă a mai vizitat, duminică, Staţiunea de cercetare dezvoltare pentru creşterea ovinelor şi caprinelor de la Popăuţi, unde a avut o întâlnire electorală cu fermierii din judeţul Botoşani.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo