Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ALERTĂ METEO – Se anunță zile caniculare în perioada următoare

Publicat cu

pe

Dacă până acum am avut parte de diferite coduri de vreme rea, vijelii și cantități de apă însemnate, iată că din această săptămână avem parte de soare și grade multe în termometru. Și fiecare zi a săptămânii va fi tot mai călduroasă, temperaturile urmând a trece de 30 grade C inclusiv în Maramureș în perioada următoare. Deja avem apeluri ale primăriilor către populație să aibă grijă cum consumă apă și să nu se facă risipă.
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în zilele viitoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub inlfuența unui nou val de căldură intens și de lungă durată. Azi a fost emis un cod galben COD GALBEN de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat, caniculă pentru cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și local în Dobrogea continentală. Aici se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa în general între 33 și 35 de grade. Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.
Cod galben vom avea și mâine, 18 iunie, valabil pentru Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei.În aceste zone urmează a se înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, cu maxime care se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo