ALEXANDRU STAMATE (HC Minaur) – „Nu pot uita golul de la Zaporoje, toată viața m-a urmărit”

Printre cei care vor onora sărbătoarea de 50 de ani a clubului Minaur se numără și Alexandru Stamate, supranumit „eroul de la Zaporoje”.

„Mulțumim sponsorilor pentru organizarea acestui eveniment. Sperăm să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. Vom juca două reprize de câte cinci minute. Vrem să arătăm tot ce știm și ce putem. Vom prezenta câteva proteze noi, să le vedeți cum arată. Nu va fi ușor, dar la repriza a treia vom fi hotărâți”, a declarat Alexandru Stamate.

Alexandru Stamate și-a adus încă o dată aminte de golul decisiv marcat în ultima secundă a meciului retur SIL Zaporoje – HC Minaur (18-14), din 21 aprilie 1985, care a adus în vItrina clubului băimărean prima Cupă IHF. În tur, băimărenii câștigaseră acasă cu 22-17.

„Nu pot uita golul de la Zaporoje, toată viața m-a urmărit. Toată lumea m-a întrebat despre acest lucru. Nea pană era un antrenor foarte sever și foarte pretențios. În min. 44 ratasem o aruncare importantă. Meciul era foarte strâns și n-am avut ocazia să-mi răscumpăr greșeala și m-am gândit că dacă nu recuperez ratarea aia eu voi fi vinovatul după meci. Așa că în ultimele secunde am insistat mult la Maricel Voinea să-mi paseze mie. Nu știu exact să vă spun de ce mă gândeam eu că aș putea da gol de acolo, așa mi-a trecut mie prin cap, poate s-a rugat mult nevasta mea. Maricel nu avea altă soluție, stătea pe loc și avea doi adversari în fața lui. Am aruncat la poartă și cu mare noroc am dat gol.

A fost un moment de cotitură pentru cariera mea. Dacă înainte eram mai mult rezervă, după aceea am devenit un jucător important pentru Minaur. Golul meu de la Zaporoje a adus un plus de energie în club”, a rememorat momentul, Alexandru Stamate.

Eroul de la Zaporoje a explicat azi, în cadrul unei conferințe de presă, cum a fost viața lui după ce s-a lăsat de handbal.

„Până la Revoluție a fost foarte bune. Celor care nu am vrut să pregătim grupe de copii ni s-au oferit locuri de muncă bune, eu eram cu protecția muncii în Centrala Minelor. Umblam prin mină, ne puneau la treabă, dar totuși a fost bine. În noaptea Revoluției am fost sunat pe telefonul fix și am fost anunțat ca dimineață să fiu la Mina Cavnic la lucru. M-am și am lucrat în subteran până ce am ieșit în pensie. N-am vrut să mă implic în handbal eram mult prea sătul de handbal. În cei 13 ani cât am jucat eu am stat mai mult împreună cu colegii mei decât cu familia, prin hoteluri, cămine, prin munți în cantonamente.

A fost foarte greu, dar noi toți am dorit să facem handbal și să suportăm aceste greutăți și astfel am obșinut marile izbânzi”, a spus Alexandru Stamate.

Marius CÎMPIAN

Foto: arhiva personală Alexandru Stamate