Nu este cunoscut într-ale ciupercilor care să nu fi auzit de Amanita muscaria, cunoscută și ca buretele muștelor sau muscăriță. Însă puțini sunt cei care știu câteva lucruri despre ea, iar biologul Parcului Național Munții Rodnei, Claudiu Iușan, ni le spune. Ce știm sigur este că vorbim de o ciupercă otrăvitoare și psihoactivă din genul Amanita care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor).
„Inițial răspândită în regiunile temperate și nordice ale emisferei boreale, Amanita muscaria a fost neintenționat răspândită și în unele regiuni din emisfera sudică, devenind astfel o specie cosmopolită. Este frecventă în pădurile de conifere, fiind extrem de ușor de recunoscut datorită pălăriei roșii-purpurii (cu un diametru de pana la 20 cm), cu puncte albe. Au fost cunoscute mai multe subspecii, cu pălăria colorată în diverse moduri, inclusiv maro regalis (considerată o specie separată), flavivolvata galben-portocalie, gwessowii, formosa, și persicina rozalie. Studii genetice publicate în 2006 și 2008 arată că există ramificații ale acestora ce pot constitui specii diferite. Deși este considerată în general o ciupercă otrăvitoare, există puține decese documentate de la consumul acesteia, iar după fierbere este consumată ca aliment în unele părți din Europa, Asia și America de Nord.
Amanita muscaria este renumită pentru proprietățile sale halucinogene, principalul său constitutiv psihoactiv fiind muscimolul. Această specie de ciuperci a fost folosită ca intoxicant și enteogen („care generează prezența divină”), de populațiile din Siberia, și are o semnificație religioasă pentru aceste culturi. Sunt multe speculații privind posibila utilizare a acestei ciuperci și în alte locuri decât în Siberia, dar aceste tradiții sunt prea puțin documentate. Bancherul american și etnomicologist amator R. Gordon Wasson a propus ipoteza că „buretele muștelor” a fost inspirația vechilor texte Rig Veda din India; de la introducerea sa în 1968, această teorie a câștigat atenția fie adepților cât și a criticilor în literatură antropologică.
Numele acestei ciuperci în multe limbi Europene e derivat de la uzul ciupercii ca insecticid atunci când e supusă fierberii în lapte. Aceste denumiri se întâlnesc în popoarele vorbitoare de limbi Germanice și Slave, la fel ca și în regiunea Vosges în Franța, și în România. Albertus Magnus a fost primul care a numit-o în lucrarea sa ”De vegetabilibus” cândva înainte de 1256, spunând că ”vocatur fungus muscarum, eo quod în lacte pulverizatus interficit muscas” adică, se numește buretele muștelor deoarece pulverizat în lapte ucide muștele”, spune Claudiu Iușan.
FOTO Claudiu Iușan/facebook
Dragoș HOJDA