Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

AMENZI ȘI LEMN CONFISCAT – Controale efectuate de polițiștii maramureșeni în domeniul silvic

Publicat cu

pe

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat în ultimele zile acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic. Acțiunile au vizat modul în care sunt respectate normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici din domeniu.

„În cadrul acțiunilor au fost efectuate 44 de controale, din care două au fost efectuate la depozite de material lemnos și au fost verificate 357 de autovehicule, din care, 22 care transportau material lemnos.
Pentru neregulile constatate a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute art. 109 alin. 11 din Legea 46/2008 și au fost aplicate și 112 sancțiuni contravenţionale în valoare totală de peste 79.000 de lei.
Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 198,14 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 44.000 de lei”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo