Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ANALIZĂ PNRR – România a îndeplinit doar 33 de jaloane din cele 55 scadente la finalul anului 2022

Publicat cu

pe

România a îndeplinit doar 33 de jaloane din totalul de 55 de jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) scadente în ultimul trimestru din anul 2022, iar 20 de jaloane sunt întârziate, în timp ce alte două sunt blocate sau în pericol, arată datele analizate de platforma Monitor PNRR, lansată de USR.

Analiza vine în contextul în care Guvernul și ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, au renunțat să mai comunice public la finalul fiecărui trimestru stadiul îndeplinirii jaloanelor, așa cum o făceau în prima parte a anului. Pentru Trimestrul 3 și Trimestrul 4 stadiile jaloanelor nu au fost anunțate.

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a ignorat anterior în mod repetat întrebările Economedia privind stadiul jaloanelor din T3 și T4 2022.

Strategia este de a comunica stadiul termenelor atunci când se depunere cererea de plată aferentă acestora, adică cu câteva luni mai târziu.

Conform Monitor PNRR, faptul că Guvernul renunță la respectarea termenelor pentru comunicarea publică a stadiului îndeplinirii jaloanelor poate crea haos în implementare. „În curând nu se vor mai repecta (sau se vor împinge cât mai târziu) nici termenele pentru cererile de plată”, avertizează autorii platformei.

Ei mai susțin că există jaloane neînchise care aveau termen septembrie 2022 și sunt legate de următoarea cerere de plată, de exemplu unele de la Ministerul Energiei.

„Chiar dacă depășirea termenelor nu înseamnă automat pierderea banilor, ignorarea lor poate duce la griparea mecanismului care este PNRR. Acest interval de timp era gândit ca un “glonț de argint” pe care România îl putea folosi în situații extraordinare, fără a pierde ritmul necesar implementării PNRR. Guvernul a decis să facă din “glonțul de argint” o practică.

Termenele din PNRR au fost gândite pentru a asigura un ritm predictibil al implementării reformelor și investițiilor. Ritmul acesta trebuie sincronizat cu ritmul intrărilor de bani din PNRR – investițiile necesită fonduri pentru a se realiza la timp; vorbim aici de autostrăzi, căi ferate, spitale, școli, grădinițe, împăduriri etc.”, arată Monitor PNRR.

Actualitate

YHP Logo