Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

ANI a analizat peste 5.800 de proceduri de achiziţii publice, dintre care 28% sunt pe fonduri europene

Publicat cu

pe

Agenţia Naţională de Integritate a analizat, în ultimele trei luni, peste 5.800 de proceduri de achiziţii publice, dintre care 28% se referă la contracte finanţate din fonduri europene, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada iulie – septembrie 2024, Agenţia a analizat, prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.850 de proceduri de achiziţie publică.

Dintre aceste proceduri, aproximativ 28% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 22.662 de contracte subsecvente (loturi).

În aceeaşi perioadă, au fost emise 13 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică, în valoare totală de 465.451.696 lei (aproximativ 93,5 milioane de euro).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.572 autorităţi contractante, 9.531 de operatori economici şi 213.415 persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo