Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ANIVERSARE – 30 de ani de activitate a Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației

Publicat cu

pe

Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmațieia împlinit 30 de ani de activitate, aniversare care a fost marcată în prezența reprezentanților autorităților locale și județene și a altor invitați.

Misiunea școlii ste asigurarea continuității școlarizării elevilor cu cerinţe educative speciale în aceeași unitate, în concordanță cu posibilitățile elevilor dar și cu cerințele pieței muncii din zonă. De asemenea, se urmărește cunoaşterea clară a trăsăturilor şi calităţilor individuale ale elevilor în vederea promovării culturii, strategiei şi practicii educaţionale din învăţământul special, având ca scop formarea şi dezvoltarea personalităţii autonome şi creative a copilului, care să permită integrarea lui în societate.

„Incluziunea socială înseamnă respectarea statutului și drepturilor tuturor oamenilor dintr-o societate, care trebuie să aibă oportunitatea de a participa în mod relevant la viața acesteia și de a se bucura de un tratament egal cu ceilalți. Aceasta este misiunea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației, pe care o îndeplinește cu succes începând cu anul 1990.
În această instituție de învățământ, cei 136 de copii sunt pregătiți să pășească în societate cu curaj, ambiție și credința că pot întreprinde tot ceea ce visează. De la vârsta fragedă de 3 ani și până la cea a maturității, de 18-20 de ani, copiii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației sunt ajutați de către profesori și medici specialiști în logopedie și kinetoterapie să depășească bariere în drumul lor spre finalizarea studiilor liceale. Datorită eforturilor profesorilor centrului școlar, elevii pot spune și dovedi la finalul anilor de studiu că au învățat o meserie, fie cea de prelucrare a lemnului, fie cea de prelucrare a textilelor, un lucru atât de laudibil în România de astăzi, când școlile profesionale rămase în activitate sunt puține.
La împlinirea a 30 de ani de activitate, doresc să felicit personalul Centrului de Educație Incluzivă Sighetu Marmației pentru dedicare, implicare și profesionalism, cât și copiii ai căror părinți și-au pus încrederea în acest centru și au contribuit la formarea unei instituții de învățământ de elită”, a declarat prefectul Rudolf Stauder.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo