Consiliul Judetean Maramureș și Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” organizează cel mai frumos eveniment al folclorului maramureșan în perioada 15-17 martie 2024, în Maramureș la Baia Mare. Este vorba de 65ANIVERSAR-Concert Extraordinar la împlinirea a 65 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.
În anul 1959 la data de 15 martie a fost înființat sub denumirea de Ansamblul de cântece şi dansuri «Maramureşul», Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” de azi, s-a dezvoltat în spiritul valorificării folclorului naţional autentic. În curgerea timpului s-a simţit nevoia de a cuprinde o regiune mai întinsă de creaţie, acoperindu-se întreaga arie a Transilvaniei şi al întregului repertoriu folcloric românesc. Din acest motiv în anul 1991 Ansamblul de cântece şi dansuri «Maramureşul» îşi schimbă denumirea în Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”.
Sub auspiciile acestui eveniment aniversar fiecare zi va fi dedicate unei teme:
– ziua I – 15 martie Revedere – vor fi invitatați foștii membri ai acestei instituții care au activat ca soliști vocali Angela Buciu, Hermina Marc, dansatori, instrumentiști Dumitru Dobrican, Dan Daniel, Ovidiu Cozma, alături de artiștii actuali ai instituției pentru a susține un moment artistic de mare încărcătură emoționantă. Tot în prima zi vom invita de scena folclorului maramureșan prietenii noștri de la Ansamblul Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiu”, Ansamblul Profesionist „Constantin Arvinte” – Iași și Ansamblul Folcloric „Busuiocul” – Bacău.
– ziua II – 16 martie Tradiții și Istorie, Maramureșul este județul cu cele patru Țări etno-folclorice: Chioar, Lăpuș, Codru și Maramureș Voievodal: Botejunea, Obiceiuri de ursit, Verjelul, Udătoriu, Șezătoare la Băsești și Nuntă din Țara Lăpușului sunt obicieiurile noastre străbune care vor fi puse în scenă de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” alături de comunitățile tradiționale din județul Maramureș, unde azi se mai practică o parte din aceste tradiții. Figurile istorice evocate vor fi Pintea Viteazu și Gheorghe Pop de Băsești. Invitati în cadrul acestui concert vor fi Mihai Morar, Măriuca Verdeș, Ducu Bertzi, Paula Seling și AMI – Andreea Moldovan, Maria Casandra Hauși, Oana Font.
– Ziua III – 17 martie – Sărbătoare în Maramureș în acest concert vor fi invitati toți intrepreții de muzică tradițională și populară din județul Maramureș: Soții Florentina și Petre Giurgi, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Năstăcuța Iuga, Petreușii – Marinel și Andrei Petreuș, Maria și Mihai Nemeș, Diana Cârlig, Ionuț Bledea, Virginia Irimuș, Mihaela Iacob și Flaviu Dan, Rafila Bărbos, Silvia Timiș, Deți Iuga, Alexandru Pop, Frații Chindriș și Anda Horoba, Andreea Ghițiu, Onișor Pop, Gabriela Ardusătan, Leontina Dorca, Carmen Ștețco, Anuța Iuga, Denis Cupșe, Larisa Uță, Ramona Darha, Ionuț Sima, Marcela Latiș, Aida Lihet, Paul Marincaș, Cecilia Bozga, Victoria Petrenciuc, Ionuț Teudan, Andreea Năprădean, Cătălin Stan, Ghiță Breban, Diana Topan, Ionuț Uivaroși, Antonia Mitre, Maria Nistor, Alexia Mance, Ioana Pricop, Irina Pop, Vasile Pop, Mariana Cușner, Bianca Latiș, Florentina Vlad și mulți alții invitați de suflet.