Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

AR FI CAZUL – Negocierile pentru pace în Ucraina ar putea începe iarna aceasta, a declarat premierul polonez Donald Tusk

Publicat cu

pe

Negocierile pentru pace în Ucraina ar putea începe iarna aceasta, a declarat marţi prim-ministrul polonez Donald Tusk, în timp ce Varşovia se pregăteşte să preia în ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, informează AFP, transmite AGERPRES.

Tusk, un aliat fidel al Ucrainei vecine, a anunţat că va discuta marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi îl va primi pe preşedintele francez Emmanuel Macron în Polonia, joi.

„Preşedinţia noastră va fi co-responsabilă, între altele, de cum va fi peisajul politic, de cum va fi situaţia poate în timpul negocierilor (de pace), care, aici există încă nişte semne de întrebare, ar putea începe în iarna acestui an”, a spus Donald Tusk.

„Astăzi, voi avea ocazia să discut cu preşedintele Volodimir Zelenski”, a mai declarat prim-ministrul polonez, anunţând de asemenea vizitele la Varşovia a liderului conservatorilor germani (CDU), Friedrich Merz, ce aspiră la funcţia de cancelar federal şi care este dat favorit în sondaje, şi a preşedintelui francez Emmanuel Macron.

„Friedrich Merz mă va pune la curent cu discuţiile sale la Kiev”, a spus Tusk, adăugând de asemenea că „preşedintele Macron va fi la noi poimâine” pentru a „ne împărtăşi rezultatele discuţiilor” care au avut loc la Paris între el, Trump şi Zelenski, în cadrul unei întrevederi pe care Tusk a califica-o drept „scurtă, dar importantă”.

Donald Tusk a mai spus că este în „strâns contact” cu aliaţii scandinavi şi baltici, „care consideră Polonia şi preşedinţia poloneză lider în acest efort viitor, al cărui rezultat final va fi, sper, pacea”.

„Am discutat cu prim-ministrul suedez şi, în circa 12 ore, premierul eston va fi aici la Varşovia”, a mai informat Tusk.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo