ACTUALITATE
ARHEOLOGIE – Primele săpături în Peștera „Gaura din Cetățeaua de la Vima Mică”
Publicat cu
2 ani in urmape
În perioada 23-30 septembrie 2022, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, în colaborare cu Clubul de Speologie Montana din Baia Mare și Facultatea de Biologie și Geologie (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), a început săpăturile arheologice în peștera „Gaura din Cetățeaua de la Vima Mică” din localitatea Sălnița, com. Vima Mică, jud. Maramureș.
Primele cercetări arheologice în zonă, constând din cercetări de suprafață, au fost întreprinse de arheologul clujean István Ferenczi, la finalul anilor ´60 ai secolului trecut, urmate apoi, în cursul anului 2013 de o parte din membrii Clubului de Speologie Montană Baia Mare (Ioan Pop, Viorel Coroianu, Leon Lazăr, Traian Minghiraș și Alexandru Mureșan), împreună cu arheologul Carol Kacsó și Zamfir Şomcutean (conservator la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș). Primele materiale arheologice la Sălnița „Custura Cetățelei” au fost identificate în anul 2018 cu ocazia unei cercetări de teren efectuate de către dr. Marius Ardeleanu (MJIA). Artefactele identificate la suprafață, pe pantele nord-estică, estică și sud-vestică a Custurii constau în fragmente ceramice din epoca târzie a bronzului (a doua jumătate a mileniului II î.Chr.), respectiv perioadei medievale (secolele XIII-XIV d.Chr.).
Pornind de la informațiile menționate mai sus, muzeul băimărean a întreprins, în perioada 2019-2020, cercetări arheologice intruzive (săpături arheologice) pe dealul „Custura Cetățelei”. Prezența pe „Custura Cetățelei” a unor vestigii aparținând culturii Coțofeni a determinat colectivul șantierului arheologic să-și îndrepte atenția către peșterile din vecinătatea acesteia, cunoscut fiind faptul că aceste comunități obișnuiau să folosească peșterile pentru locuire sau adăpost. Prima peșteră cercetată a fost Peștera „Șura Dracului”, campanii de cercetare având loc în anii 2021-2022. Bunurile culturale mobile descoperite până acum pe dealul „Custura Cetățelei” și în Peștera „Șura Dracului” aparțin eneoliticului final/epoca timpurie a bronzului (cultura Coțofeni, 3.500-2.500 a.Chr.), epocii târzii a bronzului (cultura Suciu de Sus, a doua jumătate a mileniului II a.Chr.) și perioadei medievale (sec. XIII-XIV p.Chr.).
Cercetările din anul 2022 au confirmat faptul că, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, peștera „Gaura din Cetățeaua de la Vima Mică” a fost locuită și în preistorie, fragmentele ceramice descoperite aici confirmă acest fapt. De asemenea, au fost descoperite și numeroase fragmente ceramice aparținând evului mediu târziu, oase de animale, câteva monede și fragmente ceramice moderne. Demn de menționat este faptul că Peștera „Gaura din Cetățeaua de la Vima Mică” de la Sălnița este a doua peșteră din județul Maramureș în care au fost evidențiate urme de locuire preistorice.
Finanțarea săpăturilor arheologice a fost asigurată din bugetul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, acestea fiind coordonate de dr. Marius Ardeleanu. Din echipa de cercetare au făcut parte: Dragoș Conțiu (cercetător independent) și dr. Tudor Tămaș (împreună cu studenții Codruța Vălea și Eusebiu Székely – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie). Cercetările arheologice în peșteră nu se puteau realiza fără ajutorul Clubului de Speologie Montana din Baia Mare: Tomi Pandi, Alexandru Mureșan, Traian Minghiraș, Mihai Moisei, Claudiu Grad, Roxana Pașcan și Mihai Tămaș. Membrii clubului au amenajat o cale de acces în peșteră, au asigurat materialele și echipamentele necesare pentru parcurgerea traseului până la peșteră și a lucrărilor în peșteră și au oferit consultanță și asistență pe toată durata cercetărilor arheologice, cercetări care, datorită poziționării peșterii, au avut un grad mare de dificultate. Mulțumim gazdelor noastre din Sălnița pentru posibilitatea organizării bazei arheologice pe terenul din gospodăria acestora: familia Bodea Ioan și Semida, precum şi inegalabilei amfitrioane Mara Mariţa (cunoscută ca tanti Marița).
„Având în vedere importanţa acestor descoperiri pentru istoria Maramureșului, echipa de cercetare de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș intenţionează să continue cercetările arheologice la Sălniţa, atât la „Custura Cetăţelei”, cât și în Peștera „Gaura din Cetățeaua de la Vima Mică”, pentru culegerea și documentarea de informaţii privind condiţiile şi modul de locuire în zona râului Lăpuş în diverse epoci istorice”, informează reprezentanții Muzeului Județean de Istorie Maramureș.
Similar
DESCOPERIRE – O statuie din marmură, reprezentând o zeitate, descoperită în oraşul antic Heraclea Sintica, lângă Petrici
UCIDERE DIN CULPĂ ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI – Autorul accidentului mortal produs la ieșirea din Târgu Lăpuș, reținut de polițiștii din Vima Mică
PEDEAPSĂ – Bărbatul care a ucis un câine în Vima Mică, arestat preventiv pentru 30 de zile
SCANDAL ÎN VIMA MICĂ – Reținut pentru 24 de ore după ce a omorât un câine și a distrus un autoturism
DEALURILE ȚICĂULUI – Noi cercetări arheologice de teren în sudul județului Maramureș
TRAGIC – Un bărbat din Vima Mică a murit încercând să-și ajute semenii
PIAȚA UNIVERSITĂȚII – Sute de tineri au protestat împotriva lui Călin Georgescu
ALEGERI – Administrația Prezidențială: Klaus Iohannis nu a primit informări despre Călin Georgescu
ECONOMIE – Creștere semnificativă a numărului de firme suspendate în 2024
CERCETAȚI PENAL – Doi polițiști s-au bătut într-un restaurant
Un preot din Maramureș a trecut la cele veșnice. Era din Vișeu
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE12 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE2 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale