Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Atenţionare de călătorie Slovenia – Controalele la frontierele cu Ungaria și Croația extinse

Publicat cu

pe

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat extinderea regimului de verificare şi control la punctele de frontieră terestre cu Ungaria şi Croaţia. Sunt vizați cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Republica Slovenia, care trebuie să știe că autorităţile slovene au luat decizia de a extinde cu încă 6 luni controalele la punctele de frontieră terestre cu Ungaria şi Croaţia, până la 21 decembrie 2024.

„MAE recomandă cetăţenilor români să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei spre şi dinspre Republica Slovenia, un act de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate naţională). Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana: +386 1 5058294, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatori în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +386 40980068”, anunță MAE.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo