Mărcile premium Audi şi Porsche ale grupului Volkswagen se vor alătura Formula 1, după ce au convins grupul auto german că această mişcare va aduce mai mulţi bani decât va costa, a declarat luni directorul general al VW, Herbert Diess, transmite News.ro.
Discuţiile din consiliul de administraţie despre planurile celor două mărci au creat unele diviziuni, a declarat Diess la un eveniment la Wolfsburg, unde se află sediul producătorului auto german.
Dar, în cele din urmă, mărcile, care alături de divizia VW din China sunt cele mai importante surse de venituri ale grupului, au susţinut că ar atrage mai mulţi bani pentru Wolfsburg cu un angajament în Formula 1 decât în lipsa acestuia, potrivit lui Diess.
De câteva luni s-a speculat că cele două mărci negociază parteneriate pentru a intra în cea mai înaltă clasă de curse auto internaţionale, care pentru o mare parte a ultimului deceniu a fost dominată de rivalul german al Volkswagen, Mercedes.
Diess a declarat luni că pregătirile Porsche pentru intrarea în Formula 1 au fost puţin mai concrete decât cele ale Audi.
Audi este gata să ofere în jur de 500 de milioane de euro (556,3 milioane de dolari) producătorului britanic de maşini sport de lux McLaren ca mijloc de intrare, a declarat în martie o sursă pentru Reuters, în timp ce Porsche intenţionează să stabilească un parteneriat pe termen lung cu echipa de curse Red Bull.
Pe lângă argumentul economic al mărcilor, impactul publicitar ridicat al Formulei 1 a fost convingător.
Diess a spus că, în consecinţă, Porsche va reduce alte activităţi de curse şi se va concentra mai mult pe acel circuit.
Decizia vine în timp ce Volkswagen se pregăteşte pentru o posibilă listare a Porsche AG în trimestrul patru al acestui an, deşi sursele au spus că intrarea în cursele de Formula 1 ar putea avea loc doar peste câţiva ani.