Connect with us
Descarcă aplicația

NEWS

AUTO – Dacia Spring primește primul facelift get-beget

Publicat cu

pe

Dacia Spring a suferit modificări semnificative la exterior și la interior, diferite de cele prezentate inițial la lansare. Aceste modificări sunt atât de substanțiale încât putem considera că acest facelift echivalează cu lansarea unei noi generații pentru Spring.

Acest lucru se evidențiază prin diferența notabilă între acest model actualizat și varianta inițială, fără a se încadra în categoria subtilităților întâlnite la unele modele pe piață, care sunt denumite „noi” chiar și în condițiile unor ajustări minore.

Deși aspectul tehnic și mecanic al mașinii rămâne neschimbat, este primul facelift major din 2021, anul în care a fost lansată Dacia Spring.

Utilizatorii de Spring parcurg, în medie, 37 de kilometri pe zi, la o viteză medie de 37 km/h, iar 75% dintre aceștia își încarcă mașina acasă. Capacitatea portbagajului a crescut la 308 litri (cu 6% în plus), iar dacă se rabatează bancheta din spate, volumul util ajunge la 1.004 litri.

O noutate interesantă este adăugarea unui spațiu de depozitare în față (frunk), cu un volum de 35 de litri. De asemenea, în gama de produse rămâne disponibilă versiunea utilitară Spring Cargo N1, care oferă două locuri, un portbagaj de 1.085 litri și o capacitate de încărcare de 359 de kilograme.

Actualitate

YHP Logo