Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

AZI – Un șofer din Maramureș a provocat un accident în Satu Mare

Publicat cu

pe

Un maramureșean de 21 ani a provocat azi dimineață, la ora 07.00, un accident de circulație într-o comună din județul Satu Mare, după ce a făcut o depășire fără să se asigure. Despre accident au fost informați polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, care au fost sesizați despre producerea evenimentului rutier din localitatea Dorolț.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 21 de ani, din județul Maramureș, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism și ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un bărbat de 25 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

Din producerea evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 21 de ani, precum și a unei femei de 44 de ani, din județul Sibiu, pasageră a aceluiași autovehicul. Conducătorul auto de 25 a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul de 21 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării unei eventuale alcoolemii”, arată IPJ Satu Mare. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

FOTO portalsm.ro

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo