Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BAIA MARE – Razie în zona Pirită. Peste 100 de persoane au fost verificate

Publicat cu

pe

Polițiștii de ordine publică și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sprijiniți de polițiștii locali, reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și jandarmii maramureșeni, au acționat ieri în zona Pirită.

„Acțiunea a vizat persoanle predispuse la comiterea de fapte penale sau contravenționale, prevenirea criminalității stradale, dar și identificarea anumitor persoane și bunuri date în urmărire, care locuiesc fără forme legale în acea zonă, bunuri provenite din comiterea de infracțiuni, persoane care se sustrag urmăririi penale sau depistarea persoanelor împotriva cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei închisorii”, transmit reeprezentanții IPJ Maramureș.

Peste 100 de persoane au fost verificate de polițiști prin intermediul aplicației E-DAC, fapt pentru care două persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru aplicarea unor măsuri judiciare. De asemenea, o persoană a fost depistată cu HIT într-o bază de date, fiind luate măsurile legale care se impun.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo