Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Bărbat din Maramureș, adus în țară de polițiști. Merge la închisoare

Publicat cu

pe

Un bărbat din Maramureș a fost adus din Italia pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea. Poliția Română a anunțat că în perioada 9 – 12 iulie 2024 au fost aduse în ţară 12 persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 53 de ani, care aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.

„Persoanele în cauză au fost aduse din Marea Britanie, Olanda, Spania, Italia, Franţa, Belgia şi Germania, mandatele fiind emise pentru trafic de droguri, viol, furt calificat, furt şi infracţiuni rutiere.

Cooperarea a fost realizată prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească, din cadrul I.G.P.R., iar cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării mandatelor sau sentinţelor, după caz.

Exemple: La data de 9 iulie a.c., un bărbat, de 24 de ani, din Galaţi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, a fost escortat din Spania, având emis, pe numele lui, de către Tribunalul Vâlcea, un mandat de arestare preventivă. La aceeaşi dată, un bărbat, de 49 de ani, din Vaslui, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat, a fost escortat din Belgia, având emis, pe numele lui, de către Judecătoria Vaslui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni.

La data de 12 iulie a.c., a fost adus un bărbat, de 35 de ani, din Maramureş, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Zalău, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani”, arată Poliția Română.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo