Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BEAT LA VOLAN – Un maramureșean a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un podeț de beton

Publicat cu

pe

În weekend, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați despre faptul că pe DJ 182B a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus dinspre Urmeniș înspre Ariniș, de către un bărbat de 39 de ani din Băița de Sub Codru, a intrat în coliziune cu un podeț din beton, aflat pe același sens de mers.

„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto fiind transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool în sânge”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo