ACTUALITATE
BILANȚ – De un an, Maramureșul este solidar cu Ucraina
Publicat cu
2 ani in urmape
În 24 februarie s-a împlinit un an de când a început războiul în Ucraina. Încă din primele zile, administrația județului Maramureș s-a mobilizat, iar alături de ONG-uri, instituții publice, reprezentanți ai mediului de afaceri, de cetățeni cu inimă mare dornici să dea o mână de ajutor, dar și cu sprijinul venit din partea țărilor europene: Olanda, Germania, Franța, a fost oferit ajutorul de care atât refugiații ucraineni, cât și cei rămași să lupte pentru țara lor aveau mare nevoie.
Ieri, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr, a primit vizita delegației olandeze din regiunea Flevoland, formată din: Leen Verbeek, comisarul regelui pentru Provincia Flevoland și președinte al Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei, Jop Fackeldey, comisar adjunct al regelui pentru Provincia Flevoland, Rob van der Werff, director transport, infrastructură și securitate, Vera Vreugdenhil, consilier superior politici publice, Hillebrand Koning, manager de programe și proiecte inter-regionale.
Oficialii au vizitat centrul Blue Dot din Punctul de Trecere al Frontierei Sighetu Marmației, precum și centrul logistic unde sunt gestionate și transferate donațiile primite pentru Ucraina, din Baia Mare. Discuțiile s-au concentrat pe continuarea acțiunilor de sprijin pentru Ucraina, dar și pe proiectele care pot fi realizate în comun de cele două administrații publice: Maramureș și Flevoland.
”Mulțumesc reprezentanților regiunii Flevoland pentru tot sprijinul acordat! Mulțumesc tuturor celor care în acest ultim an s-au implicat și au dat ajutorul de care poporul ucrainean are nevoie. În continuare suntem alături de poporul ucrainean și ne dorim ca acest război nedorit și nedrept să se încheie cât mai curând”, a transmis Doru Lazăr.
Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au transmit bilanțul acestui an în care Maramureșul a fost alături de Ucraina:
– 1,5 milioane lei au fost alocați lei pentru gestionarea situației de criză a refugiaților.
– În parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, au fost trimise către Ucraina materiale sanitare și medicamente în valoare de 1 milion de lei.
– Peste 60 de transporturi pline cu ajutoare – de la alimente, produse de igienă, produse sanitare, medicamente până la paturi, saltele, pături, haine, apă, au fost trimise în Ucraina, către regiunile înfrățite Transcarpatia și Ivano-Frankivsk, dar și spre alte regiuni care au apelat la Maramureș pentru ajutor.
– Peste 55 de transporturi cu ajutoare pentru refugiații ucraineni au fost primite din Germania, Franța și Olanda.
– Aproximativ 200 de persoane din Ucraina care locuiesc în Maramureș și-au găsit locuri de muncă în județ, lucrând pe bază de contracte de muncă.
– În prezent, sunt 173 de copii ucraineni școlarizați în județul Maramureș.
– Peste 500 de copii ucraineni proveniți din centre de plasament din Ucraina și însoțitorii acestora, aflați în tranzit în Maramureș, în drumul lor spre Turcia, au primit cazare și masă în Baia Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.
– Consiliul Județean Maramureș a organizat în parteneriat cu YMCA Baia Mare Tabăra de vară pentru copii proveniți din zonele de conflict din Ucraina, care a găzduit 12 copii, însoțiți de 2 profesori ucraineni, timp de 1 săptămână, în luna iulie 2022, în Baia Mare.
– În cadrul Stadionului Municipal Sighetu Marmației a fost amenajată o tabără de refugiați cu corturi și containere, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Municipiul Sighetu Marmației, cu o capacitate de 128 de locuri pentru cazarea rapidă a refugiaților, cu posibilitatea extinderii la 200 de locuri.
– Au fost înființate trei centre logistice în Baia Mare, Sighetu Marmației și Halmeu, pentru gestionarea donațiilor primite de la donatori locali, naționali și internaționali, inclusiv donatori din regiuni înfrățite cu județul Maramureș și alți parteneri UE.
– În parteneriat cu ONG-uri locale și internaționale, inclusiv UNICEF, Crucea Roșie și DGASPC Maramureș, la punctul de frontieră Sighetu Marmației s-a înființat ”Blue Dot – Centrul Integrat de Asistență și Sprijin” pentru refugiați și copiii acestora, fiind primul centru de acest tip înființat în Romania. Peste 20.000 de persoane/lună au fost asistate de echipele de la Blue Dot, unde sute de tineri profesioniști și voluntari au lucrat zi și noapte, inclusiv voluntari din rândul comunității ucrainene din Maramureș.
– Testare gratuită pentru COVID-19 pentru toți refugiații și îngrijiri medicale în spitalele din Maramureș, prin programele medicale locale.
– 30 de ONG-uri s-au alăturat județului Maramureș în acțiunile de sprijin pentru Ucraina.
– La nivelul județului Maramureș, s-au înregistrat în acest an 351 de solicitări de azil și 10.912 cereri de acordare a protecției temporare.
– În perioada 24.02.2022 – 24.02.2023, prin PTF Sighetu Marmației, au intrat în România 516.900 de persoane, dintre care 373.228 cetățeni ucraineni.
Similar
RĂZBOI – Valeri Zalujnîi: Al treilea război mondial a început
RĂZBOI – Putin, dispus să negocieze cu Trump încetarea focului în Ucraina, dar pune condiții stricte
Documente românești neconforme cu realitatea. Percheziții
RĂZBOI – Zelenski îndeamnă la eforturi diplomatice pentru a încheia războiul cu Rusia
RUTIERE – Un maramureșean a fost prins circulând cu permisul suspendat, un altul cu permis fals
RĂZBOI – Şefa diplomaţiei de la Helsinki respinge modelul ‘finlandizării’ pentru Ucraina
ALEGERI – Administrația Prezidențială: Klaus Iohannis nu a primit informări despre Călin Georgescu
ECONOMIE – Creștere semnificativă a numărului de firme suspendate în 2024
CERCETAȚI PENAL – Doi polițiști s-au bătut într-un restaurant
Un preot din Maramureș a trecut la cele veșnice. Era din Vișeu
CONTROL ÎN TRAFIC – Maramureșean prins beat la volan în județul vecin
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE12 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE2 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale