ACTUALITATE
BINE DE ȘTIUT – În ce condiții poate un copil ieși din țară
Publicat cu
5 luni in urmape
De
Hojda DragosE perioada concediilor și tocmai de aceea trebuie să avem grijă la documentele de călătorie, mai ales când vine vorba de copii. Pentru că sunt o serie de condiţii de ieşire din ţară pentru cetăţenii români minori care trebuie respectate, altfel vom avea probleme la frontieră și concediul va fi stricat.
Polițiștii de frontieră precizează din start că, copiii minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil – paşaport sau carte de identitate (minori peste 14 ani) numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor. *art. 2 alin. (2) din Legea nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare
ATENŢIE – Certificatul de naştere nu reprezintă document de călătorie! Important de precizat: Poliţiştii de frontieră permit ieşirea din ţară a unui cetăţean român minor – numai dacă este însoţit de o persoană fizică majoră – în următoarele cazuri:
MINORUL ÎNSOŢIT DE AMBII PĂRINŢI
Minorului care călătoreşte în străinătate însoţit de ambii părinţi i se permite ieşirea din România în baza documentului de călătorie individual, fără a fi necesară prezentarea unor documente suplimentare. *art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea 248/2005.
MINORUL ÎNSOŢIT DE UNUL DINTRE PĂRINŢI
Minorul care călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi i se permite ieşirea din ţară în următoarele situaţii: Dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţia a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia. Declaraţia notarială prin care un părinte îşi exprimă consimţământul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate de către un cetăţean minor, reprezintă un act juridic unilateral.
„Astfel, având în vedere faptul că acest act juridic a îmbrăcat o formă autentică pentru emiterea lui, în conformitate cu cerinţele impuse de legea specială, vă învederăm faptul că, pentru revocarea acestui act, se impune respectarea aceleiaşi forme autentice (declaraţie notarială), prin raportare la prevederile art. 1325 cu art 1243 din Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil. În context, vă informăm că declaraţia de revocare a acordului exprimat poate fi autentificată de către orice notar public, nefiind obligatorie efectuarea acestei activităţi de către societatea notarială care a încheiat actul iniţial.
Dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
La aprecierea îndeplinirii condiţiilor de ieşire din ţară se vor lua în considerare inclusiv hotărârile judecătoreşti emise în alte state, sub rezerva recunoaşterii acestora de către autorităţile române.
În ceea ce priveşte procedura recunoaşterii hotărârilor străine, trebuie făcută distincţie între hotărârile pronunţate de o instanţă dintr-un stat membru UE şi cele pronunţate într-un stat terţ. Dacă părintele însoţitor face dovada decesului celuilalt părinte.
Se permite ieşirea din ţară în baza prezentării, în original sau copie legalizată, a unuia dintre documentele doveditoare ale decesului: Certificat de deces, valabil şi cu putere doveditoare pe teritoriul României, în condiţiile legii, hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces, comunicare oficială primită prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale României în străinătate, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civilă.
Dacă părintele însoţitor face dovada că celălalt părinte este decăzut din drepturile părinteşti său declarat dispărut, în condiţiile legii. Dovada decăderii din exercitarea drepturilor părinteşti se face doar prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă/ definitivă, pronunţată de instanţa de tutelă. Prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/ 2009 privind Codul civil a fost abrogat Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, act normativ care prevedea procedura aplicabilă pentru declararea dispariţiei unei persoane, astfel că, în prezent, nu mai există reglementare legală expresă pe acest segment. Având în vedere că această instituţie juridică nu mai există, potrivit noilor reglementări legale, considerăm că excepţia prevăzută la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la părintele declarat dispărut, în condiţiile legii, a devenit caducă”, anunță Poliția de Frontieră.
Se permite ieșirea din țară a minorului dacă părintele însoţitor prezintă o hotărâre a instanţei de judecată care suplineşte acordul celuilalt părinte: „Hotărârea instanţei de judecată de suplinire a acordului celuilalt părinte vizează situaţiile în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului sau când unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa. Hotărârea instanţei de judecată trebuie să fie definitivă, cu excepţia cazurilor în care a fost pronunţată pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Ordonanţa preşedinţială cu privire la permiterea ieşirii din ţară a unui minor este provizorie şi executorie, iar dacă nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte imediat (i se permite ieşirea din ţară), până la soluţionarea litigiului asupra fondului (art. 997 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă). Poliţistul de frontieră permite ieşirea din ţară a minorului cetăţean român, care face obiectul unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost stabilită autoritatea părintească, pronunţată într-un stat terţ, pe baza următoarelor documente: Hotărâre judecătorească de recunoaştere, emisă de o instanţă din România, Hotărâre judecătorească (însoţită de traducerea legalizată) pronunţată în statul terţ care este semnatar al convenţiilor / acordurilor/tratatelor menţionate mai sus”.
MINORUL ÎNSOŢIT DE REPREZENTANTUL LEGAL
Cetăţeanul român minor care călătoreşte însoţit de un reprezentant legal i se permite ieşirea din ţară în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă/ definitivă, din care să reiasă că persoana/ persoanele însoţitoare exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti asupra acestuia.
MINORUL ÎNSOŢIT DE O TERŢĂ PERSOANĂ (ALTA DECÂT PĂRINŢII SAU REPREZENTANTUL LEGAL)
Dacă minorul cetăţean român este însoţit de o persoană – cetăţean român, alta decât părinţii sau reprezentantul legal, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana însoţitoare prezintă:
Declaraţia ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, datele de identitate ale însoţitorului respectiv. În acest caz se solicită şi hotărârea judecătorească de stabilire a autorităţii părinteşti sau de desemnare a reprezentantului legal, rămasă definitivă şi irevocabilă / definitivă;
Documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în cazul în care minorul este însoţit de aceasta.
Pentru însoţitorul cetăţean străin care însoţeşte un cetăţean român minor, rămâne valabilă prezentarea certificatului de cazier judiciar. Se iau în considerare numai certificatele emise de către autorităţile române, respectiv Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R., prin subunităţile de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, sau misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, conform prevederilor Legii 290/ 2004 privind cazierul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare. Facem precizarea că valabilitatea certificatului de cazier judiciar este de 6 luni de la data eliberării.
Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei companii care desfăşoară activităţi de transport persoane.
MINORUL CU DOMICILIUL/REŞEDINŢA ÎN STRĂINĂTÂTE
Dacă minorul, cetăţean român, are domiciliul sau reşedinţa în străinătate, i se permite ieşirea din România, fără prezentarea unei declaraţii din care să rezulte acordul părintelui/ părinţilor, dacă însoţitorul prezintă la controlul de frontieră documente care atestă faptul că minorul se deplasează în statul de domiciliu/ reşedinţa.
În situaţia în care minorul este însoţit de o terţă persoană (alta decât părinţii sau reprezentantul legal), aceasta trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar şi, după caz, actul din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.
Atestarea destinaţiei călătoriei se face prin bilete de călătorie emise de companiile transportatoare, pentru întregul parcurs al călătoriei. În situaţia în care nu sunt îndeplinite aceste cerinţe legale (ex: la frontiera terestră se prezintă un minor care are domiciliul/ reşedinţa în alt stat şi călătoreşte spre acesta cu mijloace de transport care nu sunt operate de companii transportatoare şi nu poate prezenta bilete care să ateste destinaţia, sau la frontiera aeriană pentru călătoria minorului sunt prezentate bilete care nu atestă destinaţia finală către statul de domiciliu/ reşedinţa, ci doar către un alt stat de tranzit), este necesar că însoţitorul minorului să completeze olograf o declaraţie pe propria răspundere în faţa organelor poliţiei de frontieră, din care să rezulte că ţara de destinaţie a călătoriei este cea de reşedinţa/ domiciliu a/al minorului.
În cazul în care destinaţia călătoriei nu poate fi dovedită prin bilete de călătorie emise de companii transportatoare pentru întregul parcurs al călătoriei, însoţitorul minorului completează olograf o declaraţie pe proprie răspundere în faţa organelor poliţiei de frontieră, din care să rezulte că ţara de destinaţie a călătoriei este cea de reşedinţa / domiciliu a/al minorului.
Dacă minorul respectiv călătoreşte în altă ţară decât cea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, însoţit de către un părinte sau un alt însoţitor major, este necesară declaraţia care să cuprindă acordul părintelui/ părinţilor /reprezentantului legal cu privire la călătoria minorului.
Dovada domiciliului în străinătate al minorului se poate face cu următoarele documente, conform art. 24 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94 din 26 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:
A. paşaportul acestuia, în care este menţionat statul de domiciliu, numai dacă cel puţin unul dintre părinţi sau, după caz, reprezentantul legal domiciliază în statul respectiv.
B. Paşaportul părinţilor, al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, după cum urmează:
Paşapoartele ambilor părinţi în cazul în care aceştia au domiciliul în acelaşi stat; sau Paşaportul unuia dintre părinţi şi declaraţia celuilalt părinte, prin care îşi exprimă acordul cu privire la domiciliul minorului sau, după caz, hotărârea judecătorească prin care instanţa a stabilit domiciliul minorului la unul dintre părinţi, rămasă definitivă şi irevocabilă ori rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
Paşaportul părintelui supravieţuitor;
Paşaportul părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi revocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
Paşaportul reprezentantului legal.
Dovada reşedinţei minorului se face cu orice document emis de autorităţile statului de reşedinţă, care atestă că minorul are stabilită reşedinţa în acel stat:
Permis de şedere eliberat pe numele minorului;
Carte de rezidenţă eliberată pe numele minorului;
Alte acte emise pe numele minorului de către autorităţile competente din acel stat privind înregistrarea reşedinţei (ex. Adeverinţe/ certificate emise de autorităţi publice etc.).
Documentele eliberate de autorităţi oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă juridică care prevăd scutirea de astfel de formalităţi sunt exceptate de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga.
NOTĂ – Legiuitorul nu stabileşte în mod expres categoria documentelor acceptate ca dovadă, acestea trebuind să fie însoţite de traducere legalizată, cu excepţia permiselor/ cărţilor de rezidenţă eliberate în acest sens.
MINORUL CARE URMEAZĂ SĂ BENEFICIEZE DE TRATAMENT MEDICAL ÎN STRĂINĂTATE
Pentru minorul, cetăţean român, care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a beneficia de tratament medical, i se permite ieşirea din ţară, fără a fi necesar acordul ambilor părinţi, al celuilalt părinte, al părintelui supravieţuitor sau al reprezentantului legal, în baza documentelor doveditoare ale situaţiei medicale a minorului – în original şi copie (care vor rămâne la Punctul de Trecere a Frontierei), emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioadă şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.
MINORUL CARE PARTICIPĂ LA STUDII SAU CONCURSURI OFICIALE ÎN STRĂINĂTATE
În cazul minorilor care se deplasează în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale, este necesar doar acordul unuia dintre părinţi. În acest sens, însoţitorul trebuie să prezinte la controlul de frontieră documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioadă şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale – în original şi copie (care vor rămâne la Punctul de Trecere a Frontierei).
O altă noutate este că de anul trecut cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile legii. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, pentru a merge în vizită la rude, pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.
În funcţie de scopul declarat la ieşirea din ţară, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi următoarele înscrisuri:
Pentru deplasarea în vizită la rude:
O declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude). Declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificată de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.
Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale:
O declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale);
Documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioadă şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale.
Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol este obligatorie o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical);
Documentele doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioadă şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.
Dragoș HOJDA
Similar
Primele incidente electorale în Maramureș. Despre ce este vorba
Peste 19 mii de ucraineni depistați la frontiera de nord a României de la startul războiului cu Rusia
Probleme multe prin Baia Mare. Intervențiile Poliției Locale
Autoturism căutat de către autoritățile din Bulgaria găsit în Sighet
Probleme pe Pirită cu arderea deșeurilor. Intervențiile Poliției Locale
Problemele de sănătate mintală, motiv pentru concediu medical
ECONOMIC – Piața așteaptă decizia BNR
Președintele Gabriel Zetea a condus prima ședință a noului Consiliu Județean
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș: O Românie prosperă și sigură este angajamentul PNL pentru familie, comunitate și țară
CLIMĂ – Serviciul European Copernicus prognozează că 2024 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată
Trei noi ocupații recunoscute oficial în România
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE11 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- ACTUALITATE2 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture