IMPORTANT
Biserica nu poate să susțină demagogia cu miros de creștinism
Publicat cu
o lună in urmape
De
Hojda DragosDe când cu acest Călin Georgescu, apărut, după unii, din neant, iar după alții el exista de mult, doar că nu a fost luat în seamă, apar fel de fel de teorii. Printre ele și cea care spune că Biserica l-ar susține fiindcă vorbește despre Dumnezeu, despre valori creștine, despre credință etc. Inclusiv în Maramureș sunt preoți care-l susțin pe acest candidat, deși oficial Episcopia Maramureșului și Sătmarului nu a ieșit cu nimic oficial.
Fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri alegerea făcută de români în primul tur al alegerilor prezidențiale. Într-o postare pe facebook, Bănescu subliniază că „Puterea maselor „insuficient” educate, victime ale sistemicei corupții morale și imposturi profesionale cocoțate în politica mare, corupție și impostură manifestate nestingherit timp de trei decenii, a relevat ceva înfricoșător: drumul spre sinucidere națională e, uneori, nebănuit de scurt și aparține populismului de la taraba panaceelor ademenitoare. Acesta se manifestă mereu grijuliu și lingușitor, isteric, logoreic sau, iată, doar laconic, cu fals aer „sapiențial”. Totdeauna, însă, salvaționist”.
”Timpul salvării naționale din ghearele „globalismului” și a „rătăcirii” europene a sosit. Lumina (ideologică) vine de la Răsărit. E doar un mit că Lenin & Stalin au murit. Ei sunt înveșniciți în frescele Bisericii devenite aliatul de nădejde al Tovarășului în lupta cu Europa post-creștină. Prospețimea și puritatea ortodoxe sunt în granițele mereu mai largi ale „russkiy mir”. Prăvălirea în utopii sinucigașe a fost mereu însoțită de reverii suveraniste, narcisism naționalist, autovictimizare, xenofobie, nepăsare față de realitate.
Orbire! Cum orbim, chiar dacă aparent vedem?
Dezumanizând-ne prin atrofierea rațiunii asaltate de minciună și fleacuri, îndobitocindu-ne prin adormirea conștiinței morale, încremenind sub privirea șerpească a demonului conspiraționist, recent prorus și antioccidentalist. Caii verzi pe pereții unei distopii care scoate la lumină fața hidoasă a periculoasei cretinizări în masă, galopează acum nebun prin stepa minților smintite de mesianismul unor salvaționiști de carton rusesc ce hipnotizează milioane de oameni vulnerabili, victime ale propagandei făcute pe TikTok-ul chinezesc, dar și în unele medii bisericești în care creștinismul a fost înfrânt de ideologia religioasă, în care Ortodoxia a fost suprimată de ortodoxismul paranoid și legionaroid propagat în zone din mediul monastic, unde Europa e percepută ca Sodoma și Moscova ca a treia Romă, în unele biserici, inclusiv din Occident, care și-au deschis larg ușile spre a-i lăsa să peroreze veninos și furibund în ele pe propagandiștii cei mai deșănțați ai antieuropenismului și putinismului agresor. Mimând, desigur, credința în „Adevăr”.
Să trăiești (benevol) în Occident, profitând de toate avantajele lui, și să-l înfierezi simultan din fața Altarului în numele „dreptei credințe” pe care ți-o practici liber chiar în spațiul ospitalității liturgice catolice și protestante, credință pe care o trădezi prin zgomotos filetism, iată un exemplu de patologie morală și religioasă ornată cu naționalism tricolor, ușă de intrare în camera de execuție a creștinismului ortodox.
Orbirea actual-electorală a maselor este nu doar consecința atrofierii rațiunii expuse excesiv prostiei radioactive pe TikTok, ci și aceea a trivializării fără precedent a unor televiziuni și popularizării unor duhnitoare site-uri & canale de informare românești, în care coroii vechi și noi ai regimului calomnierii securiste a adevărului sabotează, nederanjați de nimeni, politica propriului stat democratic, orbit și el. Cineva din culisele lui veghează însă la netulburarea „somnului cel de moarte”. În ciuda imnului național ascultat cu mâna la inimă.
Dar cauza majoră a orbirii (electorale) este prăbușirea Educației românești infiltrate de trepădușii politruci din ultimele trei decenii, mai ales din ultimul, cel al batjocoririi supreme a României, numite cu cinismul unui rânjet mut, „România educată”.
Ne mai rămâne, celor ce nu ne-am pierdut-o, rațiunea prin care putem respinge ferm, nu doar peste două săptămâni, răul izolaționismului național travestit în „patriotism” mort de grija exclusivă pentru „românii” măguliți prin lingușire și plângere de milă, ca și cum ei ar mai putea trăi autarhic în secolul XXI, ca și cum și-ar fi suficienți lor înșile în „societatea deschisă” asaltată de dușmanii libertății de care ei înșiși, fie și inconștient, se bucură. Bisericii, prin fiecare slujitor al ei, cleric sau laic, îi rămâne onorabila și dificila datorie de a apăra credința curată în Hristos de contaminarea cu ideologie religioasă și politică care o instrumentalizează prin deturnare de la mărturisirea Adevărului la retorica găunoasă a răstignirii Acestuia chiar în ea însăși.
Spre binele real, nu imaginar al Bisericii, oferirea de înalte ordine și distincții bisericești unor inși care nu cunosc nici Crezul creștin trebuie să devină, în cheia rațiunii, oricât de firav cultivate, ultima preocupare episcopală sau mitropolitană. Nu va mai fi suficient să spunem un grăbit și vid „Doamne-ajută”, ci va fi necesar să împăcăm definitiv credința care nădăjduiește cu rațiunea care discerne și deslușește. Ambele, doar împreună, ne protejează de orbire și înșelare. Să ne ajute Dumnezeu pe calea propriei implicări și străduințe!
El ne vrea treji, căutători și înțelepți, nu adormiți, pasivi și proști. De ce i ne-am împotrivi chiar în timp ce ne declarăm peste tot credincioși și, la fiecare recensământ, ortodocși? Ortodoxie însemnă „credință dreaptă” în Hristos, nu strâmbată de idolatrizarea neamului sau a altor impure abstracțiuni omenești, nu îngenuncheată umil în fața populismului ce o manipulează abil”, spune Bănescu.
Dragoș HOJDA
Similar
PREZIDENȚIALE – Când va fi anunțată data noilor alegeri
ALEGERI – Crin Antonescu, posibil candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale
SCHENGEN – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România
TRAGERE LA SORȚI – Adversar modest pentru România în barajul pentru CM 2025
UE – România, al doilea cel mai mare beneficiar net de fonduri europene în 2023
PRELIMINARII CM 2026 – România debutează pe teren propriu. Programul Grupei H
Cine e tânărul care a distrus trei polițiști în Borșa în ajun de Crăciun
CUPA MINERUL – Rezultatele și marcatorii din ziua 1. Programul de azi, 28 decembrie
Accident pe strada Preluca Tătarilor din Borșa
Ultima formă a „ordonanței-trenuleț”: înghețarea salariilor bugetarilor și a pensiilor speciale
ACCIDENT ÎN CERNEȘTI – O femeie a murit
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber