Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

BUGETUL ȚĂRII – Numărul bugetarilor a ajuns la cel mai ridicat nivel de la criza financiară din 2009-2010

Publicat cu

pe

Numărul bugetarilor a ajuns la cel mai ridicat nivel începând din decembrie 2010, potrivit calculelor Profit.ro pe baza datelor pe care le deține și a celor publicate recent de Ministerul Finanțelor pentru decembrie 2021.

Astfel, la final anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice se situa la 1,262 milioane, cu circa 4.200 mai puțin comparativ cu decembrie 2010. România a fost afectată sever de criza financiară globală în anii 2009-2010 și a fost nevoită atunci să apeleze la ajutorul Fondului Monetar Internațional (FMI).

În urma măsurilor de echilibrare a bugetului statului luate în baza acordurilor succesive cu FMI, numărul bugetarilor a scăzut timp de mai mulți ani, dar ulterior renunțării la supravegherea Fondului, a început să crească din nou. Anul trecut, numărul bugetarilor a urcat cu 12.700, de la 1,25 milioane în decembrie 2020 la 1,26 milioane în decembrie 2021. Ministerul Finanțelor a publicat recent datele pentru luna decembrie 2021 referitoare la numărul de posturi ocupate în sectorul bugetar.

Din 2015, numărul de posturi ocupate în sectorul public s-a înscris pe o pantă ascendentă. O creștere substanțială a fost consemnată în 2019, de aproape 23.000. Din datele disponibile pentru decembrie 2021, un total de 807.562 posturi erau ocupate în administrația centrală, iar alte 454.756 în cea locală. Datele privind împărțirea posturilor între administrația centrală și locală nu sunt comparabile cu cele din trecut, variațiile foarte mari fiind datorate transferului unor instituții între Guvern și autoritățile locale. În topul angajatorilor de la stat sunt, ca de obicei, Ministerul Educației – 290.417 posturi, MAI (Poliție, Jandarmerie și altele) – 121.622 și MApN – 75.855.

Actualitate

YHP Logo