Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

CA LA NOI, LA NIMENI – Noul primar din Baia Mare și noul președintele al CJ își vor prelua mandatele doar în octombrie

Publicat cu

pe

Au rămas mai puțin de două luni până la alegerile locale din 9 iunie, iar scena politică a intrat în agitație totală, pentru a pune mâna pe cât mai multe mandate de aleși locali.

Deși alegerile vor avea loc la început de vară, câștigătorii își vor prelua funcțiile doar în luna octombrie, deci peste câteva luni, atunci când se încheie practic mandatul de 4 ani, dat fiind faptul că localele din 2020 s-au desfășurat în toamnă, ca urmare a situației provocate de pandemie.

Așadar, dacă ne raportăm la cele mai importante funcții de pe plan local, Baia Mare va avea un nou primar doar din octombrie încolo, lucru identic și pentru șefia Consiliului Județean. Până atunci, actualii lideri ai municipiului și județului au timp să realizeze și, de ce nu, finalizeze, cât mai multe proiecte.

Vă reamintim că alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile locale vor avea loc în 9 iunie, alegerile locale fiind devansate pentru ca în Romînia să nu se organizeze în acest an patru rânduri de alegeri.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo