Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Călătoria cu animale de companie și alte animale în UE

Published

on

Azi este Ziua Internațională a Câinelui. Tocmai de aceea trebuie să cunoști regulile care există atunci când suntem în călătorie cu animalele de companie, câini, pisici sau altele. Comisia Europeană în România precizează că normele UE facilitează călătoriile în altă țară din UE (în acest caz, cele 27 de state membre ale UE + Norvegia și Irlanda de Nord) împreună cu câinele, pisica sau dihorul de companie. Aceste norme acoperă, de asemenea, călătoriile în UE dintr-o țară sau un teritoriu din afara Uniunii.

„Cu câteva excepții, animalul dumneavoastră de companie vă poate însoți în altă țară din UE sau când intrați dintr-o țară terță într-o țară din UE, dacă a fost microcipat (în conformitate cu cerințele tehnice din anexa II la Regulamentul UE privind circulația animalelor de companie) sau are un tatuaj lizibil în mod clar dacă este aplicat înainte de 3 iulie 2011, a fost vaccinat împotriva rabiei, a fost tratat împotriva teniei Echinococcus multilocularis, dacă zona de destinație nu este afectată de tenie (Finlanda, Irlanda, Malta, Norvegia și Irlanda de Nord), deține fie un pașaport european pentru animale de companie, atunci când călătorește dintr-o țară din UE sau Irlanda de Nord în altă țară din UE sau Irlanda de Nord, fie un certificat UE privind sănătatea animalelor, atunci când călătorește dintr-o țară terță.

În cazul în care călătoriți într-o țară din UE sau Irlanda de Nord din Andorra, Elveția, Insulele Feroe, Gibraltar, Groenlanda, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino sau Vatican, animalul dumneavoastră de companie poate intra în UE cu un pașaport eliberat într-una din aceste țări sau teritorii. Începând cu 1 ianuarie 2021, pașapoartele UE pentru animalele de companie emise proprietarilor de animale de companie cu reședința în Marea Britanie nu mai sunt valabile pentru călătoriile cu animale de companie din Marea Britanie către o țară din UE sau Irlanda de Nord.

Ca regulă generală, animalele de companie trebuie să călătorească împreună cu proprietarii lor. Totuși, îi puteți da o autorizație scrisă unei alte persoane care să însoțească animalul de companie în locul dumneavoastră (această declarație scrisă este prezentată mai sus). Totuși, animalul de companie trebuie să ajungă la dumneavoastră în termen de 5 zile de la relocarea sa.
Puteți călători cu maximum 5 animale de companie (câini, pisici, dihori domestici). Dacă depășiți acest număr, trebuie să furnizați dovezi că animalele respective participă la un concurs, la o expoziție sau la un eveniment sportiv (prezentând, de exemplu, un document de înregistrare) și au vârsta mai mare de 6 luni”, arată Comisia Europeană în România.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo