Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CĂLĂTORIE – Italia, Austria și Norvegia relaxează condițiile de călătorie pentru români

Publicat cu

pe

Italia a relaxat condițiile de călătorie pentru turiștii români începând din 1 februarie. Astfel, românii pot intra în Italia pe baza completării formularului Passanger Locator Form (PLF) și a certificatului digital european care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea PCR (cu maxim 72 de ore înainte) sau antigen (cu maxim 48 de ore înainte).

Austria a modificat în 1 februarie condițiile de călătorie pentru turiștii români. Astfel, persoanele care au efectuat și doza booster de vaccin nu mai trebuie să prezinte și rezultatul negativ al unui test. Această condiție, reprezentată de un test PCR negativ efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosire, a rămas valabilă doar pentru persoanele care au doar schema inițială de vaccinare.

Spania a anunțat că, începând din 1 februarie, cetățenii români care nu au certificat de vaccinare sau de recuperare după boală și intră în țară pe baza unui test antigen negativ trebuie să-l efectueze cu maxim 24 de ore înainte de sosire.

Norvegia a anunțat că, începând din 1 februarie, persoanele nevaccinate nu mai sunt obligate să intre în carantină la intrarea în țară. În schimb, rămâne valabilă regulă testării la sosire în țară pentru toate persoanele, indiferent dacă au sau nu certificat de vaccinare. Persoanele nevaccinate sunt de asemenea obligate să prezinte rezultatul negativ al unui test efectuat înainte de sosire.

Actualitate

YHP Logo