Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CAMERA DEPUTAȚILOR – Băuturile energizante nu vor mai putea fi vândute minorilor

Publicat cu

pe

Camera Deputaților a adoptat marți un proiect de lege care interzice comercianților să mai vândă băuturi energizante către minori. Potrivit Agerpres, au fost 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 12 abțineri.

Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Potrivit unui amendament adoptat de plen, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

„Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile”, scrie Agerpres.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

foto declic

Actualitate

YHP Logo