E vremea de stat în tihnă la gura sobei, privind lemnele care ard domol și ascultând focul trosnind ușor, e vremea de depănat amintiri, e vremea de ascultat povești, de spus povești… În cadrul proiectului „𝑂𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑒”, pentru luna decembrie, vă propunem să descoperiți povestea primului monument de arhitectură tradițională adus în Muzeul Satului din Baia Mare – 𝑪𝒂𝒔𝒂 𝑪𝒐𝒔𝒕𝒆𝒏𝒊, specifică zonei etnografice Lăpuș.
Țara Lăpușului, țara lemnului și a oamenilor îmblânziți de horea lungă, se află în partea de sud a județului Maramureș și își spune povestea prin tainele vechi, prin obiceiurile străvechi, prin hori, grai și port, prin vorbele blânde și înțelepte ale oamenilor care trăiesc în acest loc. Așezat de-a lungul văii Lăpușului, acest ținut este adăpostit de Munții Țibleș și de Muntele Șatra, la poalele căruia se află satul Costeni, localitatea de proveniență a obiectivului de arhitectură vernaculară Casa Costeni.
Aflată pe ulița din partea dreaptă a muzeului, locuința este parte integrantă a gospodăriei Costeni (gospodărie agricolă) și oferă vizitatorilor o fereastră către trecutul arhitectural al Țării Lăpușului. Ansamblul gospodăresc cuprinde: casă, șură, grajd, găbănaș și cotețe, este împrejmuit de gard din nuiele împletit în formă de spic, iar poarta este formată din trei stâlpi de piatră și șipci de lemn, așezate pe orizontală.
C𝐚𝐬𝐚 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐞𝐧𝐢 a fost construită în anul 1780, datarea construcției fiind făcută pe baza unei monede cu efigia Mariei Tereza, descoperită în fundația casei în momentul lucrărilor de strămutare. Moneda și informațiile primite de la proprietari atestă faptul că monumentul de arhitectură tradițională a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, perioadă în care s-a răspândit în Țara Lăpușului planul de casă cu trei încăperi. Vechimea construcției este subliniată și de lipsa prispei, însă afară, pe lungimea „casei de locuit” există acea „laviță de afară”.
În localitatea Costeni (comuna Cupșeni), locuința a fost amplasată „𝑝𝑒 𝑝𝑜𝑑𝑖𝑟𝑒𝑖” și era cunoscută sub denumirea de „𝐶𝑎𝑠𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐶𝑜𝑟𝑜𝑛𝑎̆”. Casa a fost identificată în teren în anul 1970 de către muzeograful Sabin Șainelic și reconstruită în muzeu cinci ani mai târziu. La lucrările de reconstrucție ale locuinței au participat muncitorii Matei Ioan și Chira Florian, restauratorul Gheorghe Dâmb și muzeograful Sabin Șainelic.
Din informațiile primite de la ultimul proprietar, casa a aparținut lui Hereș Ioan, care a trăit între anii 1807-1890, aceasta fiind moștenire din partea părinților săi. „𝐷𝑒 𝐶𝑎𝑠𝑎 𝐶𝑜𝑠𝑡𝑒𝑛𝑖 𝑚𝑎̆ 𝑙𝑒𝑎𝑔𝑎̆ 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆, 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑡𝑎𝑡𝑎̆𝑙 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑛𝑖𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑖𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑚𝑒𝑢, 𝑝𝑒 𝑛𝑢𝑚𝑒 𝐼𝑜𝑎𝑛 𝐻𝑒𝑟𝑒𝑠̦, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑛𝑢𝑙 1780. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑠𝑎 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑧𝑖𝑙𝑒𝑖 𝑡𝑎𝑡𝑎̆𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑉𝑎𝑠𝑖𝑙𝑒, 𝑙𝑎 1 𝑜𝑐𝑡𝑜𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒 1919. 𝑃𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑎𝑡𝑎̆𝑙𝑢𝑖 𝑚𝑒𝑢 𝑉𝑎𝑠𝑖𝑙𝑒, 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖 𝑏𝑎̆𝑟𝑏𝑎𝑡̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑎𝑢 𝑝𝑢𝑟𝑡𝑎𝑡 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝐼𝑜𝑎𝑛. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑚𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑠𝑒𝑖 𝑙𝑎 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢, 𝑐𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖-𝑎𝑢 𝑑𝑎𝑡 𝑎𝑐𝑜𝑟𝑑𝑢𝑙 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑏𝑢𝑛𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖, 𝐴𝑛𝑎 𝑠̦𝑖 𝐼𝑜𝑎𝑛 𝐻𝑒𝑟𝑒𝑠̦.” (Adrian Herescu/Hereș, urmaș)
Adrian Herescu nu și-a uitat originile, ci a aprofundat povestea familiei sale și a satului natal al strămoșilor săi. „𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑠𝑎, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠̦ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎, 𝑚-𝑎𝑠̦ 𝑚𝑢𝑡𝑎 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑒. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑒𝑎, 𝑡𝑎𝑡𝑎̆𝑙 𝑚𝑒𝑢, 𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑔𝑢𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎𝑒𝑟, 𝑠̦𝑖, 𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑒𝑎, 𝑎𝑚𝑝𝑟𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑐𝑜𝑠𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑐𝑢 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑎𝑡 𝑙𝑎 14 𝑎𝑛𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑠𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑛 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑎𝑠̦, 𝑚𝑖-𝑎 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑚𝑖𝑠-𝑜 𝑚𝑖𝑒, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑑𝑎𝑢 𝑠𝑒𝑎𝑚𝑎; 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑎𝑠̦ 𝑓𝑖 𝑎𝑡𝑟𝑎𝑠 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑒𝑙𝑒𝑎𝑔𝑢𝑟𝑖 (?), 𝑛𝑒𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑠̦ 𝑎𝑙 𝑐𝑜𝑠𝑡𝑒𝑛𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑑𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛𝑖𝑖, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑒𝑣𝑖𝑛 𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑝𝑜𝑡 𝑖̂𝑛 𝑠𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑠𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑆𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑈𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝐶𝑎𝑠𝑎 𝑇𝑒𝑟𝑟𝑎.” (Adrian Herescu/Hereș)
Odată cu trecerea timpului, legătura sa cu aceste locuri s-a intensificat, fiecare vizită la casa părintească a tatălui său, transformându-se într-o experiență memorabilă. „𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑠𝑒, 𝑎𝑚 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 : 𝐴𝑟𝑡𝑎 𝑀𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑠̦𝑢𝑔𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑖̂𝑛 𝐶𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑃𝑎𝑠𝑡𝑜𝑟𝑎𝑙𝑒 (𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑜𝑏𝑎𝑛𝑖) 𝑑𝑖𝑛 𝑇̦𝑎𝑟𝑎 𝐿𝑎̆𝑝𝑢𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑇̦𝑎𝑟𝑎 𝐶𝑎𝑛𝑡𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 (𝐸𝑙𝑣𝑒𝑡̦𝑖𝑎), 𝑝𝑜𝑟𝑛𝑖𝑛𝑑 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑖𝑒𝑟𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑟, 𝑐𝑖𝑜𝑏𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑙𝑎̆𝑝𝑢𝑠̦𝑒𝑛𝑖 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒𝑎𝑢 𝑙𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑖𝑚𝑒 𝑐𝑢 𝑇𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙, 𝑐𝑖𝑜𝑝𝑙𝑖𝑛𝑑𝑢-𝑠̦𝑖 𝑐ℎ𝑖𝑝𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑓𝑢𝑟𝑐𝑎 𝑓𝑢𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑡𝑜𝑟𝑠 𝑎𝑙 𝑚𝑎̂𝑛𝑑𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑎𝑡, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑙𝑒 𝑓𝑖 𝑝𝑢𝑟𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑎 𝑠̦𝑒𝑧𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖, 𝑠̦𝑖, 𝑎 𝑛𝑢-𝑖 𝑑𝑎 𝑢𝑖𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑖. 𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡, 𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑛𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑜 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑐𝑎̂𝑡 𝑜 𝑠𝑎𝑙𝑎̆ 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑎 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑖𝑡 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑣𝑎 𝑔𝑎̆𝑠𝑖 𝑐𝑢 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙, 𝑑𝑒𝑓𝑖𝑛𝑖𝑡𝑖𝑣, 𝑖̂𝑛 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑆𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑎𝑖𝑎 𝑀𝑎𝑟𝑒, 𝑎𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑙𝑎 𝑏𝑎𝑧𝑎̆, 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑖𝑜𝑝𝑙𝑖𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑙𝑒𝑚𝑛 𝑎𝑙𝑒 𝑢𝑛𝑢𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖/𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠̦𝑡𝑖 𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑖 𝑙𝑎̆𝑝𝑢𝑠̦𝑒𝑛𝑖, 𝐴𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑢 𝑃𝑒𝑟𝑡̦𝑎 𝐶𝑢𝑧𝑎, 𝑐𝑢 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑗𝑜𝑠 𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙 𝑚𝑖𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑒𝑙𝑣𝑒𝑡̦𝑖𝑎𝑛 𝑎𝑙 𝑎𝑟𝑡𝑒𝑖 𝑚𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑠̦𝑢𝑔𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑜𝑟𝑜𝑙𝑜𝑔𝑒𝑟, 𝑝𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑖𝑛𝑖𝑡̦𝑖𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑜𝑏𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑒𝑙𝑣𝑒𝑡̦𝑖𝑒𝑛𝑖, 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑜𝑟𝑖𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑖̂𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑒.” (Adrian Herescu/Hereș)
Locuința, compusă din trei încăperi: tindă, 𝑐𝑎𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡 și cămară, a fost ridicată pe fundație de piatră de carieră, în timp ce pereții au fost construiți din lemn de fag, în tehnica bârne rotunde așezate pe orizontală, lipite între ele cu pământ și îmbinate la colțuri în cheutori drepte. Pământul folosit pentru umplerea spațiului dintre bârne a fost pus doar pe porțiunea casei de locuit (camerei) și a tindei, cămara rămânând nelipită, atât la exterior, cât și în interior.
Acoperișul este realizat în patru ape, cu îmbinare pe grindă și are o înălțime impresionantă de șase metri, iar învelitoarea este din paie de secară așezate prin călcare.
Interiorul locuinței dispune de un mobilier simplu și funcțional, fiind alcătuit din: pat, lavițe, masă, scaune, ruda de țesături, cuiere și blidare. În directă legătură cu acestea regăsim diverse obiecte de uz casnic: ștergare țesute în teară, cergi de lână, farfurii, linguri de lemn, ulcioare de lut etc.
Pe lângă mobilier, un element extrem de important regăsit în camera de locuit este cuptorul, folosit atât pentru a încălzi locuința și a găti, cât și ca loc de odihnă pe timp de iarnă. Coșul de evacuare al fumului se deschide în tindă, deasupra acestuia aflându-se băbătia, locul în care se sting eventualele scântei. Mai apoi, fumul trece prin gura podului, existența acestuia în pod asigurând afumarea și conservarea alimentelor, dar și protecția și trăinicia învelitorii de paie.
Povestea Casei Costeni, începută cu mai bine de 240 de ani în urmă, va dăinui ca o făclie în negura timpului. „𝐶𝑎𝑠𝑎 𝐶𝑜𝑠𝑡𝑒𝑛𝑖 𝑒𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑎𝑧𝑎̆ 𝑙𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑡𝑟𝑎𝑖𝑛𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑠̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡-𝑜, 𝑐𝑢 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑜𝑏𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑒, 𝑐𝑢 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑖𝑚𝑜𝑛𝑖𝑢 𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒, 𝑐𝑎 𝑚𝑜𝑠̦𝑡𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑜𝑠𝑡𝑒𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎 𝑎𝑚𝑝𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒𝑖 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑙𝑜𝑟, 𝑝𝑟𝑖𝑛, 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑣𝑜𝑖𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢”. (Adrian Herescu/Hereș)
Noi vă invităm la Muzeul Satului din Baia Mare pentru a vă bucura de o călătorie etnografică, prin care să descoperiți aspecte ale satului tradițional din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș, povești, semne și simboluri, făurite cu sens, după rânduiala acelor vremuri.
Gabriela Filip, muzeograf – Muzeul Satului Baia Mare
