Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CE MAI FAC COMUNIȘTII – Coreea de Nord testează cu succes un ‘motor cu combustibil solid de mare putere’

Publicat cu

pe

Coreea de Nord a testat cu succes un „motor cu combustibil solid de mare putere” ce ar permite lansarea mai rapidă a rachetelor balistice, a anunţat vineri agenţia de presă de stat KCNA, preluată vineri de France Presse şi DPA.

Supervizat de liderul nord-coreean Kim Jong Un, testul efectuat joi „a oferit o garanţie ştiinţifică şi tehnologică pentru dezvoltarea unui nou tip de armă strategică”, potrivit unui comunicat în engleză difuzat de KCNA.

Imaginile testului efectuat la baza de lansare a sateliţilor Sohae din Tongchang-ri (nord-vest), îl arată pe liderul nord-coreean urmărind tirul static al motorului, din care ieşeau flăcări galbene strălucitoare.

În ciuda sancţiunilor internaţionale, Phenianul continuă să-şi consolideze arsenalul militar, mai ales rachetele balistice intercontinentale (ICBM).

În prezent, toate sunt cu combustibil lichid şi Kim Jong Un a făcut anul trecut din motoarele cu combustibil solid o prioritate strategică pentru a evolua spre proiectile mai avansate.

Rachetele cu combustibil lichid sunt mai dificil de utilizat şi necesită mai mult timp de pregătire, potrivit analiştilor.

Mai încete, ele sunt de asemenea mai uşor de reperat şi distrus de inamic.

Dimpotrivă, proiectilele cu combustibil solid sunt „mai mobile, mai rapide de lansat şi de ascuns, precum şi de utilizat în timpul unui conflict”, spune Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ehwa din Seul.

Potrivit acestuia, desfăşurarea acestei noi tehnologii ar face arsenalul nuclear al Coreei de Nord „mai periculos”.

Anul acesta, Kim Jong Un a decretat nuclearizarea Coreei de Nord ca „ireversibilă”, exprimându-şi dorinţa de a deţine cel mai puternic arsenal nuclear din lume.

Rachetele balistice intercontinentale cu combustibil solid, lansate de pe uscat sau mare, ar face de asemenea parte din acest arsenal.

Phenianul a efectuat o serie de teste militare fără precedent în acest an, inclusiv lansarea în noiembrie a celei mai avansate ICBM până în prezent.

Actualitate

YHP Logo