Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

CE OBLIGAȚII AU DRUSAL ȘI SPAU – Reguli pentru colectarea deșeurilor vegetale în Baia Mare

Published

on

Colectarea deșeurilor vegetale înregistrează multe disfuncționalități în Baia Mare. Situație sesizată de mulți cetățeni, în special de cei care locuiesc în zona de case, direct afectați de neprestarea la timp a serviciului. Dereglările care au apărut au ca și cauză faptul că deșeurile vegetale, în funcție de proveniență și cantitate, au doi colectori: Drusal, în baza contractului delegat de ADIGIDM, și SPAU, aflat în subordinea Primăriei Baia Mare.

„Săptămâna trecută am purtat discuții cu ambii operatori pentru a înlătura orice disfuncționalități viitoare. Niciunul dintre ei nu are vreo scuză pentru nerespectarea contractului și a prevederilor legale. Drusal, care este în relație contractuală cu ADIGIDM, va fi sancționat pentru neridicarea deșeurilor verzi aflate în sarcina sa”, a declarat directorul executiv al ADIGIDM Maramureș, Romeo Dobocan.

„Cum se împart responsabilitățile între cele două firme:
– Drusal, conform art 13 din caietul de sarcini, are obligația să ridice resturi vegetale din curte(!): frunze, nuiele mărunțite, flori, plante de casă, rumeguș, fân. Acestea trebuie să se încadreze ca volum în limita pubelei de 120 de litri destinată deșeului rezidual. Vor fi ridicate DOAR în ziua în care este programată colectarea deșeului rezidual. Recomandăm ca aceste deșeuri să fie depuse în pubelă. Drusal NU poate să refuze ridicarea acestora. Vă rugăm să ne sesizați orice încălcare a obligației.
– SPAU are obligația să colecteze din zona de case deșeurile vegetale din grădini (crengi sau deșeuri vegetale ale căror volum depășesc capacitatea pubelei de 120 litri). Acestea vor fi ridicate în baza unei solicitari telefonice, în ziua din săptămână dedicată cartierului în care locuiți. Nr de telefon pus la dispoziție de SPAU este 0262226407 (luni-joi între orele 8-15, vineri în intervalul orar 8-13)”, precizează reprezentanții ADIGIDM Maramureș.

SPAU va ridica deșeurile vegetale după următorul orar în zona de case:
Luni – Cartier Valea Borcutului (între str Victoriei și zona Livadă)
Marți – Cartier Săsar ( intre străzile Nucului, Victor Babeș și Iuliu Maniu); Cartier Valea Roșie (între străzile I. Maniu și Fierăstrăului)
Miercuri – Cartier Griviței (intre str Fierăstrăului și 8 Martie)
Joi – Cartier Ferneziu și Cartier Firiza
Vineri – Caryier Orasul Vechi ( între străzile Șincai, V.Lucaciu și Horea)
Sâmbătă – Cartier Vasile Alecsandri (zona de case între străzile Republicii, Izvoarele, Mihai Eminescu, Universității, V. Alecsandri)
Duminică – Cartierul Progresul (între străzile V. Alecsandri, Hortensiei, Culturii și 22 Decembrie)
Tot SPAU are obligația să ridice toate deseurile vegetale din zona punctelor comune de colectare! SPAU poartă responsabilitatea încălcătii programului de ridicare pentru deșeurile care-i revin în sarcină!

Actualitate

YHP Logo