Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

CEREMONIE – Șapte personalități au primit titlul de “Cetățean de Onoare al județului Maramureș”

Publicat cu

pe

La Consiliul Județean (CJ) Maramureș a avut loc ceremonia de acordare a titlului de “Cetățean de Onoare al județului Maramureș” pentru 7 oameni care au avut o contribuție importantă, prin munca lor, la dezvoltarea și promovarea Județului Maramureș.
„Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a acordat titlurile, iar la eveniment au participat: Doru Lazăr și Radu Trufan, vicepreședinți ai Consiliului Ju­dețean Maramureș, Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, alături de reprezentanți ai insti­tuțiilor publice și de cultură din Maramureș”, informează reprezentanții CJ Maramureș.
Au primit această prestigioasă distincție: profesor universitar doctor Petrică Claudiu Pop-Sitar – prorector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, arhitect Dorel Cordoș – autor al unor proiecte de arhitectură impresionante, precum ansamblurile mănăstirești Săpânța, Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, Pamfil Bilțiu – etnolog și folclorist, și doctor Ludovic Gyorffy – fondator Salvamont Maramureș.
Trei titluri au fost acordate post-mortem pentru meșterii populari: Cornel Sitar – maestru al olăritului, Maria Zapca – cunoscută pentru țesăturile tradiționale realizate, și Toader Bârsan – un maestru al sculpturilor în lemn.

Actualitate

YHP Logo