Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

CERNEȘTI – Proiecte importante pentru comună

Publicat cu

pe

Proiecte importante pentru comuna Cernești. Mircea Deac, primarul USR al localității, a semnat contractul pentru proiectul “Centrala electrică fotovoltaică în Comuna Cernești, județul Maramureș” în valoare de 2.582.700,82 lei. Acesta se derulează prin intermediul Ministerului Energiei. Comuna Cernești va beneficia de un parc fotovoltaic care va acoperi consumul de energie al instituțiilor din comună, inclusiv dispensar, primărie, cămine culturale, școli, precum și sistemul de iluminat public.
”Obiectivul principal al proiectului vizează instalarea unei capacități noi de producție a energiei electrice din surse solare, necesară consumului propriu de energie în domeniul public din comuna Cernești. De asemenea, se vor reduce emisiile de carbon în atmosferă prin utilizarea surselor regenerabile de energie, eficiență sporită din punct de vedere al utilizării surselor, mai ecologică și mai competitivă. Soluția tehnică a proiectului constă în montarea a 727 de panouri de 550 W, cu o putere instalată totală de 399,85 kWp și un sistem invertor de minim 399,85 kW. Terenul pe care se va amplasa parc fotovoltaic se află în intravilanul localității Cernești, parcela „Coasta Braniștei” (lângă Biserică), cu o suprafață de 31.700 mp”, a subliniat Mircea Deac.
Odată cu implementarea acestui proiect se va beneficia de iluminat stradal pe întreaga durată a nopții. Parcul fotovoltaic va deservi și consumului de energie din cadrul stației de epurare, stației de tratare apă, stațiilor de pompare ape uzate menajere și stațiilor de pompare apă potabilă, realizate în cadrul proiectului “Înființare sistem de alimentare cu apă și sistem de canalizare a apelor uzate menajere inclusiv stație de epurare din comună”.

Actualitate

YHP Logo