Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

CIFRE – Ciucă: Cel mai mare vârf al investiţiilor străine în România s-a realizat în anul 2022

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în 2022 s-a înregistrat cel mai mare vârf al investiţiilor străine directe în România înregistrându-se în anul 2022, când nivelul acestora a ajuns la 10,3 miliarde de lei, deşi a fost anul când a început invazia Federaţiei Ruse în Ucraina şi a existat o anumită nesiguranţă a investitorilor străini, informează AGERPRES.

„Când vorbim despre investiţii străine directe vorbim doar de capital care vine de la investitorul străin. Pot spune că cel mai mare vârf al investiţiilor străine în România s-a realizat în anul 2022, când, chiar cu anul în care a început invazia Federaţiei Ruse în Ucraina şi exista o anumită nesiguranţă, am reuşit să realizăm cea mai mare sumă de investiţii străine directe în România, de 10,3 miliarde lei. Vorbim doar despre bani de la investitorii străini. În momentul de faţă, măsurile pe care le-am gândit şi programele care au vizat folosirea fondurilor europene şi banii de la buget pentru sprijinirea şi consolidarea capitalului românesc se îndreaptă tocmai în această direcţie”, a afirmat Nicolae Ciucă, care a fost şef al Guvernului în perioada noiembrie 2021-iunie 2023.

El a menţionat că în anul 2007, când România adera la Uniunea Europeană, cifra de afaceri a mediul de business din România ajungea la 490 miliarde de lei, iar în prezent acest indicator se ridică la 2.700 miliarde de lei.

„Partea de consolidare a capitalului românesc este absolut necesară. Capitalul românesc, pe ceea ce înseamnă partea de profitabilitate şi contribuţie la buget are o cifră de 7,8%, în condiţiile în care la nivelul investitorilor străini este de 3,7%. Putem observa că nu întâmplător am zis că Guvernul şi instituţiile statului trebuie să fie partenerii mediului de afaceri, pentru că mediul de afaceri, capitalul românesc este cel care are cea mai consistentă contribuţie la bugetul de stat, are stabilitate şi nu am auzit să plece în condiţii de dificultate din ţară. Când a început războiul din Ucraina, oamenii de afaceri din România au rămas aici şi chiar au căutat soluţii să se consolideze mai bine, să se stabilizeze”, a mai afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo