Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

CJ MARAMUREȘ – Investiții în infrastructura de sănătate a județului

Publicat cu

pe

În ultima ședința a Consiliului Județean Maramureș a fost votat proiectul care prevede instalarea unui sistem de detectare a concentrației de oxigen și modernizarea infrastructurii electrice și de fluide medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”,  Baia Mare.
Valoarea proiectului este de 10 milioane de lei, cu finanțare 100% nerambursabilă, prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, iar termenul de execuție este de 10 luni, de la începerea lucrărilor.
„Prin realizarea acestui proiect vom reuși să prevenim creșterea necontrolată a concentrației de oxigen și, totodată, să evităm posibilele accidente în acest caz.
Un alt obiectiv principal care va fi realizat odată cu acest proiect este dispunerea de un generator propriu de fluide medicale, de oxigen, care va reduce foarte mult cheltuielile spitalului. Acest generator va fi practic un producător de oxigen, iar astfel va scădea cantitatea de oxigen cumpărată.
O altă măsură importantă pentru sistemul medical, pe care am luat-o împreună cu executivul Spitalului Județean de Urgență, este aceea de a redeschide ambulatoriul de la Șomcuta Mare, unitate care aparține de Spitalul Județean. Astfel, cetățenii din zonă vor avea acces la servicii medicale mai aproape de ei – medicină internă, ginecologie, neurologie, cardiologie și chirurgie ușoară”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo