Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

COALIȚIE – PNL şi PSD vor merge împreună la cele patru seturi de alegeri?

Publicat cu

pe

Marcel Ciolacu a precizat, întrebat dacă PSD va merge împreună cu PNL la cele patru seturi de alegeri de anul viitor, că poate exista o coaliţie şi din 2024, dacă nu chiar o alianţă.

Liderul social-democraţilor a mai explicat că nu au existat discuţii cu liberalii privind un candidat comun la alegerile prezidenţiale, însă ca om politic nu exclude nimic. Chestionat dacă va candida la prezidenţiale, Ciolacu a răspuns: „În politică nu excluzi nimic”, dar a adăugat că „în acest moment nu cred că prioritatea românilor este candidatura mea sau candidatul comun al PSD şi PNL”.

„Am spus. Cred că, nu ştiu nu e luată încă o decizie de a fi împreună, dar eu cred că împreună cu domnul prim-ministru Ciucă putem creiona, în viitor, şi din 2024 o coaliţie, dacă nu chiar o alianţă”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat duminică la Prima News, dacă în 2024, PNL şi PSD vor fi singuri sau împreună în cele 4 cicluri de alegeri.

Chestionat dacă PSD şi PNL vor avea candidat comun la alegerile prezidenţiale, Ciolacu a răspuns: „Nu am discutat aceste lucruri. Ca om politic nu exclud nimic”, informează news.ro.

Actualitate

YHP Logo